ciumacenco

Casian a mărturisit în faţa mulţimii adunate de Bobotează: "sînt un păcătos şi un netrebnic"!

De Răzvan Postolache pe 7 ian 2010, 00:47
Prezenţă modestă la Bobotează
Prezenţă modestă la Bobotează
Sute de babe şi boşorogi, dar şi cîţiva tineri care în naivitatea lor cred că aghiazma îţi dă aceleaşi senzaţii tari ca marijuana, au pierdut ieri vreo două ore la Elice, pe Faleză, sperînd de-aiurea la vreo hierofanie, cu ocazia la Bobotează.
În mare, reţeta succesului a fost aceeaşi ca şi în anii trecuţi.
Aluatul se prepară din Poluţia Comunitară care se preocupă cu păstrarea locurilor de parcare pentru şmenarii din CJ (n.a. promit că revin cu amănunte într-un alt text) şi de prin Primărie.
Blatul e format din angajaţii de la Ecosal care montează garduri menite să-i ţină la distanţă pe cre(ş)tini. Pe garduri monteză sfidător semnul interzis nu de alta dar să nu cumva să păşească tot profanul în spaţiul sacru şi să păţească, Doamne fereşte, vreo epifanie.
Peste aluat se toarnă poliţie la greu, ceva armată şi mulţi cască gură. Se amestecă bine, se condimentează cu cîteva butoaie cu apă amestecată cu busuioc, cîteva cruci de gheaţă, crengi de brad şi popime, după gust. Se condimentează cu multă naivitate, disperare de toate felurile, sărăcie şi credinţă oarbă. Totul atent garnisit cu o doză apreciabilă de nesimţire sacerdotală.
Şi cînd coliva e gata vine momentul pentru cireaşa din borcanul cu aghiazmă. Maşina arhiepiscopiei parchează pe diagonală de-ai zice că urmează vreo spargere sau cel puţin un atac terorist. Din ea coboară mai întîi toiagul arhiepiscopal şi apoi cel mai îndrăcit dintre Harpiepiscopi.

Întrebarea e: cine scoate dracii din Casian?

Homo religiosus face o baie scurtă de mulţime, întinde mîna la pupat şi ţine un discurs care răsună fabulos în burta profanilor posesori de minţi răsucite şi maţe ghiorlăite. Am observat că Arhiepiscopul Costică Crăciun se comportă la fel ca o vedetă haliudiană, numai că atunci cînd îşi scoate chelia din limuzină reuşeşte să provoace un leşin în grup, din cauză de extaz mistic instantaneu, doar babelor din primele două rînduri.  
În discursul său lung, dezlînat, incoerent şi plicticos Casian a reuşit performanţa de a confunda Dunărea cu Iordanul, a spus mulţimii cîteva cuvinte frumoase despre mama şi tata lu Iisus, a recunoscut că este un păcătos şi un netrebnic şi apoi s-a dus să parieze şi să se distreze la concursul de aruncatul cu crucea, pe care-l regizează şi plăteşte în fiecare an de Bobotează.
Şi la Bobotează e la fel ca în viaţa de zi cu zi. Interzis fraierilor, acces liber pentru şmecheri.
Şi la Bobotează e la fel ca în viaţa de zi cu zi. Interzis fraierilor, acces liber pentru şmecheri.
Nu a lipsit moşeala din momentul în care s-a dat liber la butoaiele cu aghiazmă. Dînd dovadă de un profund spirit creştin şi demonstrînd că a înţeles sensul adînc al sărbătorii mulţimea parcă îndrăcită s-a caftit pentru un bidon de aghiazmă mai ceva ca la cozile de la pomenile electorale.
În tot acest timp, forţele de ordine se îngrijeau ca Casian să-şi facă pîrtie prin mulţime pînă la Ponton, acolo unde avea să împlinească ritualul crucii aruncate în Dunăre. În fapt, o combinaţie barbară de circ ieftin şi sport extrem întreţinută şi sponsorizată cu cîteva milioane de lei din visteria arhiepiscopiei.

Textul acesta a fost scris, gindit si conceput ca un pamflet. In consecinta va rugam sa-l consumati ca atare!

No comment! No comment! No comment! No comment! No comment! No comment! No comment! No comment! No comment! No comment! No comment! No comment!
Credem ca ai mai fi interesat si de:

7 Comentarii »

Ziarul Antidotul nu-si asuma responsabilitatea juridica pentru parerile exprimate in rubrica intitulata "Comentarii".

Ascunde Comentariu  cunoscator a spus:
2010-01-07 09:41:26
casian e un dictator de joasa speta. multi preoti adevarati au ales sa plece. prea putin au incercat sa i se impotriveasca. restul sant niste lasi care accepta sa fie umiliti. omul ala e bolnav, e paranoic dar aia in loc sa-l interneze ii canta in struna.
Ascunde Comentariu  Martinas a spus:
2010-01-07 14:52:04
Smerenie, zici. Dumitale te crezi, probabil, un crestin adevarat, nu "un bisnitar cu burta plina de bere". Dupa limbajul folosit, mai ca te-am confunda cu ce-ai lasat sa se subinteleaga prin cuvintelul ala cu puncte-puncte. Nici autorul nu-i cu toti boii acasa, dar nici dumneata nu esti mai breaz.
Ascunde Comentariu  baiat bun a spus:
2010-01-08 09:54:33
ba postolache! esti un mare critic ! un mare om ! mare caracter! iti zic eu ce esti : o jigodie paroasa care mananca tot ce vomita ! rahat! mergi pe principiul adio cur ma cac pe gura!
te duci acolo ca o iscoada chipurile sa arati tu adevarata valoare a adevarului!esti un mare bou care faci cate-o mare balega in scris !aa si te rog nu mai folosi cuvnte carora nu le stii sensul ! si in plus ce ziar e asta "anecdotul"?! antidotul ....
Ascunde Comentariu  ptr baiatul bun la toate a spus:
2010-01-08 10:59:29
foarte pertinenta critica. bai biliboi! crestinule. sau cretinule. cum sa-ti spun? daca ai ceva de spus foloseste creierul nu stomacul. postolache si-a dat si el cu parerea. cu unele chestii sant de acord cu altele nu. daca vreau sa-i zic ceva fac apel la ratiune si argumente. ma intreb. oare chiar asa de prosti si jegosi sant toti lingaii lu casian. bai frate chiar nu va duce capul decat sa dati cu ritul, nu? hai ca puteti mai mult!
Ascunde Comentariu  baiat bun a spus:
2010-01-08 09:59:36
postolache iti urez succes si sa iti porti cu "demnitate" a doua parte a numelui !
Ascunde Comentariu  casius, casio a spus:
2010-01-08 11:13:48
de fapt care e durerea ta bai baiatule bun? te-a deranjat ceva sau vroiai doar sa vomiti aici? data viitoare cand deschizi gura incearca si cu argumente. cat despre articol. postolache eu cred ca printre babele si bosorogii de care vb erau si cativa crestini autentici. nu neaparat fani de-ai barbosului. de aia ai cam uitat.
Casian s-a smerit si indura si prostiile scrise de tine. E pacat contra Duhului Sfant care a sfintit aghiasma, ce scrii tu acolo. N-ai credinta. Cine esti tu sa judeci episcopul? Te crezi Dumnezeu?
Nume:
E-mail: (nu se face public)
Comentariu:
Adauga
Sondaj

Cine va cîștiga alegerile pentru Primăria Galați?

Voteaza acum
hai la drum
ginecoaid
Anunturi antidotul.ro
Adauga anuntul tau