ciumacenco

Cel mai tare dormitor pe care l-am văzut vreodată

De Iulian Grosu pe 6 ian 2010, 00:20
Milioane de mileuri
Milioane de mileuri
Am ajuns, purtat de împrejurări, cu două zile înainte de revelion, în casa unor oameni din Galaţi. Oameni la locul lor, liniştiţi, cu bucătăria pe stînga şi cu covor persan în sufragerie. Oameni mîndri de ceea ce au realizat după o viaţă de muncă. Eu eram un fel de musafirul musafirului lor, asta ca să înţelegeţi cît de cît ce naiba căutam în casa acestei familii din Galaţi.
Neavînd treabă în discuţiile care se purtau în faţa mea, mă uitam de jur împrejur, pe pereţi, nu neapărat la ceva anume, aşteptînd să termine ăia de vorbit. Atît i-a trebuit proprietăresei: "E, vă place casa noastră, domnu’?". Ce dracu să-i răspunzi unui om, în casa lui, cînd te întreabă dacă îţi place cum arată casa lui.  Am băgat-o rapid pe aia protocolară, rostind un "Da, doamnă, arată bine, se vede că aţi muncit la ea". Mă, şi ce credeţi?! În secunda doi, femeia mă invită în dormitor. Ho, nebunilor, că nu pentru a comite păcate trupeşti, doar v-am zis că bărbat-su era trei metri mai încolo, başca femeia bătea lejer spre 60 de ani, cu ţîţele serios afectate de forţa gravitaţională.

Flori din plastic puse în vază, ca să nu se ofilească

Dormitorul este cel pe care îl vedeţi în poza de mai sus. I-am cerut voie femeii să fac poze, motivînd că este cel mai tare dormitor pe care l-am văzut în viaţa mea. Şi nu am minţit cu nimic: este cel mai tare dormitor ever! Un prim argument ar fi acela că nu am văzut niciodată atîtea mileuri la un loc. Practic, cum te-ai întoarce, cum te-ai poziţiona în încăpere, tot te lovesc două mileuri în moalele ochiului. Bibelourile sînt însă demenţiale. Căluţul acela nărăvaş, ridicat în două picioare, căprioara maro, îngeraşii albi care se roagă, piticii coloraţi din centru şi butoiul de vin prevăzut cu canea sînt de un kitsch aproape perfect.
De departe, însă, piesele de rezistenţă sînt florile din plastic puse în vază, logic, pentru a nu se ofili. Florile din plastic sînt muuult peste cele două veioze de sus, puse la mişto, căci tre' să fii cel puţin cretin ca să te ridici în picioare în pat de fiecare dată cînd vrei să aprinzi sau să stingi lumina, vorba aia, în dormitorul conjugal.


Textul acesta a fost scris, gindit si conceput ca un pamflet. In consecinta va rugam sa-l consumati ca atare!

Categorii: Din Galaţi
Credem ca ai mai fi interesat si de:

11 Comentarii »

Ziarul Antidotul nu-si asuma responsabilitatea juridica pentru parerile exprimate in rubrica intitulata "Comentarii".

Ascunde Comentariu  Razzy a spus:
2010-01-06 08:49:47
Super tare articolul! Mai iesim din tipare ca ne-am intoxicat de atata politica! Si cand te gandesti ca sunt multi asemenea cu astia din articolul de mai sus, ma refer la mileuri si bibelouri la greu prin casa plus Rapirea din Serai pe pereti!
Nostalgici dupa vremurile lui nea Nicu!
Ascunde Comentariu  red a spus:
2010-01-06 09:50:35
E-hei, Grosuleanule, tot javra de presa ai ramas. I-oi fi cerut tu voie femeii sa faci poze. De buna credinta femeia ti-a permis, mai ales ca mimai un interes parsiv fata de locuinta dansei. Nu i-ai cerut in schimb si permisiunea de a publica respectivele poze. Daca era vorba de vreun politician mitocan de Galati - cum sunt toti de altfel - zau daca-mi parea rau. Asa te-ai luat ca prostu' de viata unor oameni care au avut singura vina ca te-au gazduit in casa. Asa e subscriu intr-totul parerilor tale dar da-ti seama cum se vor fi simtind vazundu-si poza camerei la care tin atat de mult, dublata de comentariile tale negative. Mai, rau, imagineaza-ti ca vreun prieten de familie - neziarist ca matale- vede poza si citeste articolul dupa care ii suna si le face rusinea ... Fii sigur ca te vor mai chema si data viitoare in casa lor. Iti vor arata, de data asta, debaraua si locul in care-si tin matura cu care rasucesc panzele de paianjen de pe langa muchiile de sus ale dormitorului. Apoi miscarea imediat urmatoare va viza comuniunea si impreunarea intre capul tau si respectiva unealta de curatenie.
Ascunde Comentariu  viorel a spus:
2010-01-06 13:31:44
Felicitari red!Grosu asta trebuie sa se mai linisteasca cu articolele lui.Omul este ospitalier si tu faci poze in casa ca sa iti mentii publicatia.Asta este cea mai josnica mitocanie pe care am vazut-o in viata mea!Rusine!Bine ,ca acum trebuie sa te intelegem si pe tine ca de' vezi tu...nu prea mai ai ce sa scrii...:)).Adio
Ascunde Comentariu  andrei a spus:
2010-01-06 14:38:02
te inteleg ca orice reactie din partea vizitatorilor este benefica pentru ca cineva petrece un anumit timp pentru a scrie acele randuri. te felecit ca iti promovezi site-ul si ca esti un om de nimic. P.S. super articol o sa castigi premiul Pulitzer...pe naiba.
Ascunde Comentariu  Alas a spus:
2010-01-06 16:28:54
Nici mie nu-mi place dar n'are'a'face. Te pui cu gustul omului? Rusinica sa-ti fie, mai freaca obrazu'.
Ascunde Comentariu  behehe a spus:
2010-01-06 22:56:42
Mai oameni buni,Grosu in acest articol face referire la modul general desigur,la obiceiurile romanilor de a-si amenaja casa total deampulea,nicidecum nu arunca cu rahat intr-o familie anume. Doamne parca sunteti lobotomiati,defapt,de ce parca !? :)
Ascunde Comentariu  Helmsman a spus:
2010-01-07 01:20:59
Te asigur ca nimeni din cei care au postat comentariile de mai sus nu exulta in bucurii extatice la vederea vreunui perete cu "Rapirea din Serai" or a sculpturilor "tematice" - numite pompos "bibelouri" de portelan. Nici macar mileurile din "macrame" nu ne impresioneaza mai abitir. Totusi, indiferent de cum te-ai fi decorat tu casa, si de modul cum eu as empatiza or nu cu gusturile tale in materie de decoratiuni interioare, nu cred ca ti-as face o asemenea marsavie. Nu de alta, dar mi-ar placea sa ne salutam reciproc si maine cand ne vom intalni pe strada. Traficul e foarte intens si parca nu as trece pe celalat trotuar chiar cu o asa mare usurinta... Sper ca ma intelegi.
Ascunde Comentariu  Martinas a spus:
2010-01-07 15:00:15
Aveti perfecta dreptate. Magarie mai mare aproape ca nu exista!
Ascunde Comentariu  behehe a spus:
2010-01-07 16:02:14
Poi,autorul recunoaste ca a cerut permisiunea de a face poze locului unde a fost invitat. Daca punea doar poza si cerea parerea cititorilor,era la fel de vinovat in acceptiunea ta ?
ps.
nu fi ipocrit, recunoaste ca juma' dintre taranii de la oras au acelasi "peisaj" in casa ! :)
Ascunde Comentariu  eu a spus:
2010-01-08 14:07:35
asta e minzilic,am vazut acum ceva timp un logan care avea la baza lunetei mileuri si bibelouri.super tare:)
Ascunde Comentariu  sica din galati a spus:
2010-01-22 15:18:27
Auzi, ma, tu, ziaristule, si voi astia care tot rideti de bietii oameni cu dormitorul lor plin de mileuri, voi unde v-ati nascut si ati crescut, ma? La Bucingam Palas? Ca alde ma-ta si tac-tu nu aveau mileuri, macrameuri si butoiase de lemn pe post de decoratiuni interioare? Mai stiii, oi fi facut din mama regala si tata natural, tu, de te dai mare? Esti un nenorocit, oamenii te-au primit in casa lor, te-au omenit si tu razi de ei! Vezi ca ti se intoarce.
Si tu, ma behehe, ce oaie bleaga esti, tu ce ai ma pe peretii? Afise lipite, aiai ai. Fiecare cu gustul lui, "intelectualilor"1
Nume:
E-mail: (nu se face public)
Comentariu:
Adauga
Sondaj

Cine va cîștiga alegerile pentru Primăria Galați?

Voteaza acum
hai la drum
ginecoaid
Anunturi antidotul.ro
Adauga anuntul tau