ciumacenco

Marian Ivan şi Neluţu Enache au fost şi prieteni, şi duşmani

De Iulian Grosu pe 10 iun 2008, 02:45
Interlopul Marian Ivan a fost ucis de Neluțu Enache
Interlopul Marian Ivan a fost ucis de Neluțu Enache


Am vorbit cu băieţi destul de bine ancoraţi în lumea interlopă din Galaţi. Băieţi care ştiu să conjuge corect verbul "a ucide". Hai, vă povestesc rapid, ca rakeţii. Aşadar, Marian Ivan (43 de ani) a fost în gaşcă cu Neluţu Enache (32 de ani). Bine, gaşcă e cam mult spus, dar, la un moment dat, interesele celor doi s-au intersectat. Ivan şi Enache au participat la multe recuperări de bani, soldate cu sechestrări şi bătăi. Ivan l-a tras de multe ori în cărămidă pe Enache, iar acest lucru poate confirmat inclusiv de oamenii din jurul lui Marian Ivan. Între cei doi s-a produs un conflict, în urmă cu doi ani, la restaurantul Cina. Atunci, Ivan l-a apucat de obraz pe Enache şi i-a spus să lase ciocu' mai mic. Martorii povestesc că Enache a expediat atunci un pod de palmă în pieptul lui Ivan şi că acesta s-ar fi prăbuşit, de parcă ar fi fost lovit de un Trabant cu motor de Q7. Aţi auzit de Milică din Micro 17? I se mai spune şi Ciprian Boxeru', dar cică nu-i ăla din Micro 20. E, acest Milică (apropiat al lui Ivan), care are cel mult 25 de ani, 1.95 m şi mulţi muşchi pe el, cică l-ar fi invitat de multe ori pe Neluţu Enache la o bătaie parte-n parte. Enache, care între timp a colecţionat o burtă de 517 kile, s-a dat ocupat. Asta pînă zilele trecute, cînd Milică l-a prins pe Enache, în faţa magazinului "Familial", şi l-a bătut rău de tot. Enache nu a suportat umilinţa asta şi dacă nu a putut să-l pocnească pe Milică, s-a orientat spre cel care, în opinia lui, l-a tocmit pe Milică să-i rupă mandibula, adică pe Marian Ivan. Mă, interlopii care bănuiesc ce şi cum stă treaba spun că Neluţu Enache îl bătea la orice oră din zi şi din noapte pe Marian Ivan. Cu pumnul, deci nu avea nici un motiv să dea cu cuţitul în el. Probabil, însă, că nişte săgeţi, nişte cotei de-ai lui Enache, care au vrut să se afirme cu această ocazie, au băgat cuţitul în Ivan. Dar nu pentru a-l omorî, ci pentru a-i da o lecţie, pentru a-l băga cîteva săptămîni în spital. Dar, din păcate, l-au curăţat definitiv şi irevocabil.
P.S.:
Voi reveni cu amănunte, mai ales că se aude că, astăzi, vor fi emise două mandate de arestare (evident, în lipsă) în cazul "Marian Ivan".

Textul acesta a fost scris, gindit si conceput ca un pamflet. In consecinta va rugam sa-l consumati ca atare!

Categorii: Din Galaţi
Credem ca ai mai fi interesat si de:

70 Comentarii »

Ziarul Antidotul nu-si asuma responsabilitatea juridica pentru parerile exprimate in rubrica intitulata "Comentarii".

Ascunde Comentariu  Domnu' Roşu a spus:
2008-06-10 02:58:12
Articolele astea nu fac decât să stârnească flame-uri printre analfabeţi. Măcar dezactivaţi-le sistemul de comentarii, chiar nu vreau să văd tot strungaru' obosit defulând p-aici.
Ascunde Comentariu  undername a spus:
2008-06-12 05:13:35
Ascunde Comentariu  mormi a spus:
2008-06-10 07:49:57
ori a-ti gresit la denumirea pozei, ori a-ti pus-o intentionat, oricum e o greseala... cine l-a omorat...nu cine l-a murit....
Ascunde Comentariu  je a spus:
2008-06-10 07:52:46
mda... eu nu inteleg de ce acordati atata importanta unor alde nimeni.
Ascunde Comentariu  je a spus:
2008-06-10 08:22:14
Iuliane, Razvane...

Acordati o atentie disproportionata (comparativ cu valoarea sociala) acestor rebuturi. Chiar nu mai aveti subiecte? Daca va pasioneaza atat de mult panza freatica a lumii suburbane, de ce nu va comunicati impresiile intre voi, pe messenger?

Mai sunt si oameni normali in orasul asta pe care, in cel mai bland caz, subiectele de genul "care cu care interlop s-a injunghiat, batut, tepuit, smenuit, s.a.m.d." ii umplu de scarba.

Subiectii care au ajuns sa constituie tema predilecta a ezine-ului vostru sunt niste paraziti, niste larve daunatoare si-atat.

Ca om, nu ma bucur de moartea nimanui.
Regret orice copil/sotie/prieten ramas fara cel drag.

Dar, ia faceti un pas inapoi si priviti tabloul in ansamblu, la rece: ce pierdere reprezinta pentru galateni disparitia unui nemernic, unui infractor, unui interlop?
De ce naiba nu v-apuca jalea cand se stinge cate un om normal, care a si produs ceva util cu adevarat in viata lui, care a contribuit cu o plusvaloare cat de mica la viata comunitatii in care a existat?
Ascunde Comentariu  Me a spus:
2008-06-10 09:32:40
Je, lucrurile sint mai simple decit crezi. Si pot fi privite la modul cel mai pragmatic cu putinta. Iulian si Razvan nu si-au propus sa faca o publicatie non-profit. Iar daca vor sa traiasca din "ziarul" asta, trebuie sa scoata bani. Si ca sa scoata bani, le trebuie reclama. Iar firmele isi vor face reclama in acest ziar doar daca cei care vor accesa site-ul se vor inmulti. Daca va creste traficul, cu alte cuvint. Daca arunci, din curiozitate, o privire la numarul de comentarii la articolul despre moartea lui Ivan, o sa vezi ca sint aproape 190. Nici un alt articol nu a suscitat atitata interes. Pun pariu ca traficul lor pe site s-a inzecit cu ocazia asta, cu atit mai mult cu cit au avut exclusivitate: nici un alt ziar din galati ori de aiurea nu a prins subiectul. Sint oameni multi care intra pe site, special pentru acest subiect. Nu-i poti dezamagi, la urma urmei, doar pentru ca au ghiuluri pe miini si asculta manele. Fiindca, vizita lor iti poate aduce bani.

Apoi, din alt punct de vedere, mi se pare ok sa sa fie prezentate astfel de subiecte. Sa te faci ca nu exista lumea asta nu e o solutie. Faptul ca se scrie despre astia este dovada clara ca Politia, de-a lungul timpului nu si-a facut treaba. Toate cefele astea late trebuia sa fie dupa gratii. Dar maimutoii, imbogatiti prin afaceri deloc curate, sint liberi si se taie pe strada. Scriind despre ei, or sa iasa si alte lucruri la suprafata: legaturile dintre astia si capi din Politie, spre exemplu. Dar sa nu anticipez...
Ascunde Comentariu  Domnu' Roşu a spus:
2008-06-10 09:09:43
Ascunde Comentariu  Deea a spus:
2008-06-10 09:24:04
Cand am auzit ceea ce s a intamplat,am ramas socata.l am cunoscut pe marian si pot spune ca mi s a parut un barbat de mare bun simt si gentilete.indiferent ce treburi ar fii avut in rest,fata de mine si in toate imprejurarile in care am avut ocazia de a l intalni mmi s a parut un adevarat domn.Dumnezeu sa l ierte!Vai de noi ce va fii acum,cand nu mai este nimeni care sa i tina in frau pe toti nemernicii.L am respectat si voi avea mereu o mare stim pt Marian.
Ascunde Comentariu  oleg a spus:
2008-06-11 10:58:52
Ascunde Comentariu  undername a spus:
2008-06-12 05:16:20
pai te cred....i-ai cantat doar la microfon...
Ascunde Comentariu  Krta. a spus:
2008-06-10 09:29:50
A primit ce merita. Sigur si Ivan a Mierlit destui la viata lui.


Deja subiectul e rasuflat, iar ce s-a scris aici, sunt numai tampenii..
Ascunde Comentariu  Catalin D. a spus:
2008-06-10 10:00:37
Bine ai mai zis Deea: "MARE DOMN". A fost cel care va facut sa cunoasteti linistea pe strazi..a fost cel din "cauza" caruia puteai sa stai linistit la o terasa, fara sa te gandesti ca te asteapta ciorile afara sa te bata. Ptr. asta ar tb sa-i aprindem cu totii cate o lumanare si sa-i multumim. Cine l-a cunoscut cu adevarat, stie f bine cat de respectuos era cu oamenii..nu cu jegurile(ex: Enache..si toti frustratii care doreau sa se afrime). NU TE VOM UITA NICIODATA!! DUMNEZEU SA TE IERTE! Condoleante familiei si apropiatilor!
Ascunde Comentariu  Bill ist meine angel... a spus:
2008-06-11 19:52:40
condoleantze familiei!!!respectele mele d-lui IVAN
Ascunde Comentariu  Anonim a spus:
2008-06-10 10:14:44
mai nea rosule. daca nu-ti place subiectul vezi ca sunt si alte articole . sau te crezi vreun etalon al gazetariei ? fa-ti un ziar personal si pune pe tapet doar ce-ti place tie sa vezi .
Ascunde Comentariu  Anonim a spus:
2008-06-10 10:21:19
si nu le acord importanta lor, ci faptei in sine. un om a fost HACUIT de niste asasini , asasinat pe strazile unui oras de o banda a lumii interlope care nu e la prima astfel de fapta . de ce s-a ajuns aici ? PENTRU CA CELORLALTE FAPTE DE PANA ACUM NU LE-A FOST ACORDA ATENTIA CUVENITA .

pentru unii ar fi convenabil sa uitam repede si ei sa continie asa . NU SE POATE !
Ascunde Comentariu  BOX a spus:
2008-06-10 11:30:47
RIP Marian Ivan / Frosa - Singurele nume GRELE din orasul asta ( si nu numai..pt cei ce stiu )
Ascunde Comentariu  COB a spus:
2008-06-10 11:31:29
Ascunde Comentariu  Canepa a spus:
2008-06-10 11:32:52
Marian Ivan, pe langa putearea strazii, avea si minte.Ceva ce Enache nu va avea niciodata!
Ascunde Comentariu  un cetatean de rand a spus:
2008-06-10 11:45:29
Galateni trezitiva macar in ceasul al 12-lea. Dupa evenimentele petrecute duminica seara ganditiva ce se va intampla daca alegem sa ne conduca ,,omul lumii interlope,,. Acum ca nu mai este Ivan probabil va fi propus in fruntea lor Andrei Lisinschi ca doar este nasul lui. De ce nu comenteaza nimeni de legatura dintre acesti 2 indivizi? Le este frica si procurorilor? L-ati auzit pe procuror cum vorbea? Parca ii era frica sa pronunte numele mafiotilor. Daca va fi ales Lisinschi, ei vor face legea in acest oras. Va dati seama ce dezastru va fi? Doamne fereste-ne de asa un primar. Poate Dumnezeu ne-a dat un semn, alegeti linistea pentru galateni nu mafia. Fie blestemat Mircea Toader si toti cei de langa el care l-au pus in frunte pe acest mafiot sa ne reprezinte. Doamne vegheza pentru linistea noastra si a copiilor nostri.
Am citit in ,,Gandul,, ca acest Marian Ivan era membru PD-L si a finantat campania electorala a lui Marius Necula.
Este adevarat? De ce tace PD-L-ul? De ce d-le Mircea Toader nu iesiti sa negati sau sa comfirmati tot ce se discuta despre legaturile partidului PD-L cu lumea interlopa? Ce puneti la cale?
De ce d-le Lisinschi nu spuneti nimic? Care sunt legaturile dumneavoastra cu acesti indivizi? Iesiti la TV si spuneti galatenilor adevarul? Sa poata vota in cunostinta de cauza.
Ascunde Comentariu  Lala a spus:
2008-06-10 12:04:39
Va zic eu cu Lisinschi. Are un baiat, tot Andrei il cheama ca si pe el, are trebui sa aiba 23 de ani anul asta (e mai mic cu un an ca mine, si eu fac 24), care atunci cand eram noi mici, adica eu vreo 16 si el vreo 15, uneori il mai aducea Marian Ivan la VIP, pe pusti! Deci, practic, vroia si pustiul la discoteca, si Marian Ivan avea grija de el, ca na, e normal, Ivan era temut in oras, tacsu era om cu bani, poate si cu dusmani, deci pustiu` nu era in siguranta singur, trebuia sa-l scoata cineva smecher asa de inceput in oras, sa vada lumea si sa nu se ia de el, si probabil, sau din prietenie, sau din altceva, sau ca il platea pentru asta, il mai scotea pe pusti la discoteca. Mai mult de atat nu cunosc, si treaba asta nu mi se pare iesita din comun, e normal ca un om cu bani sa vrea sa-si protejeze copilul de 15 ani care nu are stare in casa, si sa aleaga pentru asta pe cel mai de temut protector, nu e ceva dramatic ...! Daca mai e si altceva, ei si D-zeu stiu :). Ca asa, tot pe vremea aia, se auzea ca si pentru Alexandra Pacuraru, fata lu` Pacuraru, s-ar fi bagat Marian Ivan sa-i recupereze un telefon furat tot de la vip de niste alti pusti ..., alt om cu bani din oras si Pacuraru ala ...! Deci, nu stiu daca neaparat existau legaturi de afaceri sau de crima organizata intre Marian Ivan si oameni gen Lisinschi, sau pur si simplu se stiu si socializeaza prin prisma faptului ca Marian Ivan putea oferi contra cost protectie pentru copiii lor, de exemplu ...! Asadar, nu stiu daca e cazul sa dramatizam cu mafia asta, totusi Lisinschi are peste 1000 de angajati, e producator, si are o traditie de administrator in spate, nu stiu daca e normal sa aruncam aiurea cu noroi ...!
Ascunde Comentariu  Anonim a spus:
2008-06-10 12:09:28
asti care o dau in politica sunt niste ametiti . lasati-o moarta ca nu are legatura .
Ascunde Comentariu  Domnu' Roşu a spus:
2008-06-10 12:23:52
Vorbeşti ca să nu adormi. Ce treabă are sula cu prefectura? Dacă ai 1000 angajaţi eşti automat om serios? Lişinschi e un tâlhar, aţi văzut dosarul din anii tinereţii, când a fost prins cu găinării. Ce a făcut el? Nu a negat, a încercat să se dea la fund. Faza cu împuşcătura din La Cosoreanu? Tot omul serios ar trage cu puşca prin restaurante, nu?

Despre măgăriile lui cu tablă, din Sidex... ştiu de la cei carora a încercat să le dea mită (că nu a reuşit... nu a fost mare pagubă, alţii au primit).

Trecând la putoarea de Andrei Jr., iar, e evident ce se va alege de oraşul ăsta. Cică ăla conduce acum afacerile familiei. La 23 ani şi prost foc, fără şcoală şi fără pic de maturitate, bun simţ... e.t.c., e.t.c. Nu cred că, fiind director de firmă, îţi permiţi să o faci pe Batman prin baruri (ştiu destule întâmplări când îi spunea chiar tatăl lui să înceteze că-l face de rahat). Cine ştie ce va primi rahatul ăsta dacă iese taică-său, că maşini din cele mai scumpe şi bani la discreţie deja are, iar rahaţii ăştia se plictisesc repede de astea, vor mereu noi jucării.

PSD-ul e un partid de comunişti escroci, însă îi prefer pe ei în locul lui Lişinschi. Şpănchiosul ăsta e un real pericol pentru oraş, el şi toată mafia pe care o are alături.

P.S. Antidoţilor, să spui, ca jurnalist, ce preferi în materie de politicieni e o evidentă lipsă de profesionalism şi, din start, arată că ziarul vostru nu e antidotul la nimic, poate speraţi că doar va fi la sărăcia voastră. Aveţi titluri nesimţite, ca cel cu Marius Necula scris de mirobolanta Corina Misăilă, dar susţineţi un pungaş în lupta politică. Amatorilor!
Ascunde Comentariu  Anonim a spus:
2008-06-10 12:40:08
mai oameni , nu le mai amestecati . enache nu a comis o fapta penala sustinut politic . stiu ca politica se amesteca peste tot da nu ar trebui sa bagam politica aici .
Ascunde Comentariu  Domnu' Roşu a spus:
2008-06-10 12:54:07
De ce nu? Suntem la numai câteva zile de alegeri, iar majoritatea prostimii (a se citi mulţimii) încă au impresia că Lişinschi ar fi mai bun ca fosila de Dumitru Niciolaie. Din două rele, ideal ar fi să alegi răul mai mic, nu? Iar mafia niciodată nu va fi mai bună decât politicienii corupţi/proşti/incapabili.
Ascunde Comentariu  kuku a spus:
2008-06-10 13:52:29
. suntem peste voi pentru ca stim problema noastra si nu va lasam sa ne atrageti in alte discutii folosindu-va de acest eveniment nedorit .
Ascunde Comentariu  Domnu' Roşu a spus:
2008-06-10 14:36:51
Am să încerc să-ţi explic pe limba ta:

Marş la pulă! Vorbim despre ce vrem noi, unde vrem noi, oricare am fi noi (tot te referi la voi). Problema voastră? Păduchilor, problema voastră e ce mâncaţi mâine, nu ce bâte în cap şi cuţite-n piept a primit un mafiot care a fost omorât din greşeală (nu asta a fost intenţia lor, au vrut doar să-i dea o bătaie, moartea nu fusese planificată). Am mai spus eu, libertatea asta şi egalitatea pe care o revendicaţi de câte ori aveţi ocazia este ceva greşit, oamenii nu sunt egali între ei, oamenii nu sunt egali cu driopiteci ca tine, mânaţi de aceleaşi instincte primare de a mânca, fute şi dormi.
Ascunde Comentariu  baghy a spus:
2008-06-11 10:42:46
eu sant din braila simi zice cum scrie dar ma uit la voi si nu inteleg dc atata cearta si ura intre voi si chestia cu egalitatea e una dar spune si cu legalitatea cum e?
hai zi din ce faceti voi banii in tara asta de mizerie
Ascunde Comentariu  undername a spus:
2008-06-12 05:21:19
ba carpa da u cine pula mea esti de dai peste nas asa la toti ma grivanule?
Ascunde Comentariu  Anonim a spus:
2008-06-10 14:38:04
bah terminati mah cu prostiile va dadea borfasul asta si excrocul asta ceva ce darq mah trebuie sa dispara toti astia are intra peste oameni in casa cand intra in casa si teroriza oamenii si mai grav copii vroia sa dea foc la copil nu se gandea la dumnezeu acum mortii cu morti si vi cu vii SA DISPARA CORUPTIA SI TOTI BAGABONTI DIN ROMANIA
Ascunde Comentariu  Domnu' Roşu a spus:
2008-06-10 14:41:22
Ascunde Comentariu  gigel a spus:
2008-06-10 15:01:28
Am "impresi-a" ca daca "a-ti" "fii" pus un sistem care sa corecteze toate comentariile si care sa puna si note la toti "andipacatzii" ar fi tare bine. La ce naiba mai comentati daca nu stiti nici sa "scriti". Iar despre subiect? Ma doare la basca. Ar trebui poate sa-i si televizeze cand se taie/impusca intre ei, poate o fac mai des, ocazie cu care am respira si noi mai usor.
Ascunde Comentariu  Deea a spus:
2008-06-10 15:21:03
da,intr adevar,au fost si alte nume mari,dar el(si frosa)si au pastrat demnitatea,puterea si numele pana in ultima clipa si nu si au incalcat principiile.
Ascunde Comentariu  anonim a spus:
2008-06-10 15:31:45
mai lasatio ma mai moale ca nu la batut nimeni pe enache nui mai unflati pe alti atunci cind el nu e atunci cind il vedeati nu stiiati pe unde sa va ascundeti vedetiva de treaba voastra sinteci prea mici sa speriati pe cineva nu a facut bine ce a facut daca el e vinovatul dumnezeu sal ierte pe mariian ivan sai fie tarina usoara
Ascunde Comentariu  baghy a spus:
2008-06-11 10:46:43
Ascunde Comentariu  anonim a spus:
2008-06-10 15:44:43
DUMNEZEU SAL IERTE PE MARIIAN IVAN sai fie tarina usoara ca nu era om rau dar nu mai spuneti voi cea ce nu stiti despreIENACHE ca nu la batut nimenea si cind il vedeati va treemurau picioarele nu a facut bine cea ce a facut dar trebuie sa va vedeti de voi si pe urma de altii iar cind iera LALI SI BOGDAN va tremurau picioarele au batut toata lumea smecjhera din galati asa ca nu va mai cicati pe voi si vorbiti de ei atunci cind nu sint dumnezeu sal ierte pe MARIIAN IVAN CAPUL LUMII INTERLOPE
Ascunde Comentariu  baghy a spus:
2008-06-11 10:48:12
iote ni se rupe p...a de capu lumi interlope;)
Ascunde Comentariu  undername a spus:
2008-06-12 05:22:59
bravo ma!!!!NI SE RUPE NOUA PULA DE CAPU LUMII INTERLOPE SI DE TOTI CEI CARE SE CRED SMECHERI
Ascunde Comentariu  mata a spus:
2008-06-10 16:04:54
Bai obositule dar cind l-a batut Balaban pe enache la max cu o singura mina mai stii sau erai prea cotei?
Ascunde Comentariu  kuku a spus:
2008-06-10 16:08:30
pai vedeti mai nene ca de un pumn sau o palma nu-si mai aminteste multa lume . asta e smecheria . ce a facut enache e prostie , si prostia se plateste .
Ascunde Comentariu  virgil ciumegu a spus:
2008-06-10 17:16:47
Dumnezeu Sa-l odihneasca ! Un OM cu mare caracter a fost asasinat in Galati Duminica seara. Lucrurile nu vor ramane asha .Gunoiu ala de Nelu ar trebui ca in ceasul al 12-lea sa isi dea seama ca oriunde ar fi (ori in puscarie, ori in libertate) este ca si un om mort, singura scapare a lui este sa-si traga un glont in gura, daca nu o sa avem noi grija sa aibe un sfarsit foarte tragic. Sa nu uitam ca un copil a ramas fara tata . Condoleante familiei . Mariane nu te vom uita niciodata !!!!
Ascunde Comentariu  zoltavigos a spus:
2008-06-10 17:59:13
L-am cunoscut pe Marian prin 2002. Eram un pusti de vreo 16 ani atunci, rebel si in acelasi timp si tembel, incantat de nume rasunatoare din "Mafie" doritor de afirmatie in ochii acestora si nu numai atat ci si in fata "gastilor de cartier". Mai tarziu dupa ce am inceput sa am tangente cu cercul de prieteni din care facea parte si Marian mi-am dat seama ca in realiteate nu este vorba de ceea ce vedeam eu prin filmele cu mafioti. Marian a fost un om deosebit, stia sa vorbeasca,stia sa aprecieze munca oamenilor, stia sa se comporte cu oamenii si toti eram egali pentru el. L-am cunoscut in momente de glorie l-am cunoscut si in momente de decadere. Ca orice om a avut si urcusuri si coborasuri. Pacat ca atrebui sa moara ata de devreme inca nu era timpul lui. Este o pierdere mare pentru orasul nostru, pentru sotia si copiii (un baiat de 22ani si o fata de 8 ani) lui cat si pentru prietenii acestuia. E foarte greu sa auzi ca peste noapte ti-a murit un prieten, ca acum el nu mai este. Dumnezeu Sa-l odihneasca in pace. Condoliante familiei si prietenilor acestuia.
Ascunde Comentariu  J.mE a spus:
2008-06-10 23:24:51
Deci oricum pe strazi toata lumea stie cine l-a omorat.. dar totusi politia inca nu are dovezi si blablabla-uri de ale lor.. Cati martori iti trebuiesc ? Cate dovezi ? Sunt mai mult decat destule..
Si prea mult il plange lumea degeaba.. era el o persoana linistita si de caterinca cateodata..dar si cand itzi lua capu.. Asa ca era cam inevitabila toata treaba asta.. Ce credeati ? Ca la viata pe care o ducea o sa moara de batranete in pat?
Nu-l mai plangeti voi.. Ma indoiesc ca v-a dat mancare ca sa traiti si altele ca sa-l plangeti in halul asta..
Ascunde Comentariu  DIANA a spus:
2008-06-11 01:16:41
tocmai am citit articolul din viata libera si m-am intristat...Are dreptate jurnalista respectiva...Nu judecati ceva ce nu puteti intelege!!!L-am cunoscut pe Marian acum multi ani, cam zece au trecut si va pot spune ca intr-adevar a fost un om minunat.Nu stiu ce facea si nici nu ma intereseaza...insa STIU ca nimeni nu are dreptul sa ia viata unui om!!!E cel mai mare pacat...Sper din tot sufletul ca aceste bestii, criminalii acestia de doua clase sa fie pedepsiti si de lege pentru ca de Dumnezeu oricum nu vor scapa...
IMI PARE SINCER RAU PT CEEA CE S-A INTAMPLAT SI TRANSMIT CONDOLEANTE FAMILIEI INDURERATE SI ANEI!!DUMNEZEU SA-L IERTE!!
Ascunde Comentariu  zoltavigos a spus:
2008-06-11 02:03:24
Faptasii au fost prinsi in aceasta seara de catre politie. Spun faptasii pentru ca au fost trei la numar printre care si Neluţu Enache. Exista probe si marturi impotriva lor, exista si filmari, chiar si martori care atesta acest lucru. Printre acestia exista si un sofer de taxi, care la transportat pe Neluţu Enache plin de sange la domiciliul lui. Cata minte iti trebuie sa ai, sa iei viata unui om dupa care sa te duci linistit acasa, cu un taxiu (nici macar cu o masina personala), ca si cum nimic nu s-a intamplat. Sa nu mai spun ca a fost gasit de politie ascuns intr-un garaj. Moartea lui Marian a survenit in urma a sase lovituri de cutit, deci nu putem spune ca a fost ceva accidental. Pacat ca asa ceva se poate intampla la noi, pacat ca s-a ajuns la astfel de lucruri. Mai urmeaza sa se legalizeze armale, dupa care sa ne impuscam pe strada, deoarece cutitele si sabiile vor fi demodate.
Ascunde Comentariu  Apocalipsa interlopa a spus:
2008-06-11 09:37:19
1.Fiecare pasare pe limba ei piere !
2.Paguba-n ciuperci
AMIN
Ascunde Comentariu  karine,franta a spus:
2008-06-11 23:04:40
ai dreptate,nu stiu si nu pot accepta ca sa intamplat intr a devar asa ceva in acest oras,nu mi dau seama ce a fost in capul lor si cum au putut repeta loviturile de cutit,trebuie sa ai rht in loc de inima si ma refer la ne,care l am cunoscut din nefericire si stiu ca el sa nascut din greseala...ca el nu a fost niciodata realist ...parca a trait plutind si zic ''a trait'' pt ca el e mortul viu.......imi pare nespus de rau nu ma aflu in tara muncind in spital nu am avut posibilitatea de a ma prezenta.......dar e incredibil prieteni din Paris il respectam dincolo de moarte
Ascunde Comentariu  mata.o.suge a spus:
2008-06-11 11:25:46
pai labarilor ce morti vostri tot comentati voi pe aici? smecheri de tastatura ce sunteti. cand ii vedeati pe strada atat pe enache cat si pe ivan va cacati pe voi de frica si acum ii luati in pula pe amandoi. numai povesti de 2 lei spuneti lesinatilor. abia stiti sa tineti cutitul de bucatarie in mana si sunteti si voi mari mafioti. mai da-va-n pula mea pe toti.
Ascunde Comentariu  undername a spus:
2008-06-12 05:26:30
BAI PANARAMA NOI CARE NE DOARE IN PULA DE marian ivan si de toti nici macar nu avem nevoie sa stim sa tinem in mana un cutit pt ca noi actionam cu capul ma nu cu cutitele bai cacanarilor
Ascunde Comentariu  mata.o.suge a spus:
2008-06-11 11:32:11
pt. iulian grosu

cu cine morti tai ai vb tu ma din lumea interlopa? bai cracanatule ai auzit si tu de 2-3 nume de baieti si ai inceput sa faci articole pe net? cand morti tai l-a batut milica pe enache ba terminatule? vb si voi ca sa va aflati in treaba muistilor. stii si tu vreo 3-4 baruri si restaurante din 17, vreo 2-3 nume de baieti si ai pus-o de un articol pe net. mai da-te-n pula mea si tu.
Ascunde Comentariu  Domnu' Roşu a spus:
2008-06-11 13:16:36
Terminat şi prost informat eşti tu mă' pulă bleagă, ia mai interesează-te. ;)
Ascunde Comentariu  banel a spus:
2008-06-11 14:15:12
...nelu enache... R.I.P. (Rest In Pain/Pushcarie)
Ascunde Comentariu  alinutza a spus:
2008-06-12 11:40:14
auzi la el k nu l-a batut milica pe enache:))...fii u serios k multi au vzt knd l-au batut lali si milica pe enache in fata la scoala 5 in micro 17...
Ascunde Comentariu  wattaman a spus:
2008-06-12 11:41:24
Mda... incepe si pe mine sa ma doara-n p_!a de 'mafiotii' din tara. Nu stiu de ce, dar am avut mereu impresia ca romanii nu inteleg cuvantul mafie, si galatenii in primul rand (galatean fiind).
Nu poti sa spui NAS oricarui om care are o firma de paza (e.g. bodYguarzi). La fel cum nu poti numi mafiot pe orice lache de cartier care-si terorizeaza fraierii din cartierul lui. Si sigur nu poti numi mafiot pe orice afacerist murdar care face politica.
Au facut si astia destule ilegalitati, e drept, dar pana la postura de mafiot, nas etc...
Si mai terminati mah cu linsul asta sub coada, de ai ce mare om a fost, nu te vom uita s.a.m.d.
Lui mata.o.suge ii dau dreptate: o gramada de smecheri de tastatura sunt aici care se dau, si ei, cu relatii. "L-am cunoscut, era un om de treaba...NU TE VOM UITA!" - ca draq, v-a dat de mancare? Va salutat macar odata? Era un afacerist, mai mult sau mai putin legal, care-si vedea de banii lui, si comentariile astea cu "a scapat Galatiul de ciori" sau "a facut ordine", "ce rau era inainte" dau un aer idiot articolului asta.. prin asociere.
Tin minte ca asa era cand a murit Frosa. Nu mai puteam, frate, sa beau o bere la o terasa ieftina (deh, atunci eram mai sarac :)) ca dadeam peste 3-4 bulangii cu ziua la cate o masa ce-l lingeau in cur pe asta... mort fiind. "Mah... a murit saracu, ce rau o sa fie fara el si ce bine era cu el...etc." La fel cum fac acum toti anonimii cu Ivan. Hai sa ne dam ca l-am cunoscut si sa-l umflam in coaie, poate parem SMECHERI PRIN ASOCIERE.
De altfel, cum ajung, de exemplu, tartani ca Enache cunoscuti in tot orasul? Tot din cauza unor catei care-i fac reclama. Asa-i mereu. Eu il stiam pe asta ca fiind unul care se inconjura de copii cu cutite; periculos, da, din punctul asta de vedere, dar oricine poate s-o faca, nu-i asa? Pula mea, ii iau pe toti din fata blocului, le dau de baut si-i pun sa bata bativii de prin bodegi - a doua zi toata lumea ma stie de smecher, cel putin in cartier la mine... Mai mult, imi fac firma de paza incep sa propun firmelor din oras sa-mi inchirieze serviciile, ca a crescut rata criminalitatii - in acelasi timp, ii iau iarasi pe astia din fata blocului si-i pun sa sparga geamurile vitrinelor :)). Sau, pot sa fac o gramada de gainarii si cand am destui bani sa-ncep gainariile legale, imi fac firma, devin om de afaceri respectat si intru si-n politica.
Dar, bineinteles, mai sus am dat exemple, nu spun ca asa s-a intamplat cu anumite personaje. Nu vreau sa para ca arunc cu noroi, mai ales in cei morti.
Oricum ar fi, gravitatea faptei o reprezinta nu cine a murit ci cum. Injunghiat ziua in amiaza-mare !?! Ce dracu, Galatiul a ajuns asa nasol?! Niciodata nu a fost prea linistit, e drept, dar parca e mai rau decat mai bine. Plm, incepe sa-mi para bine ca m-am mutat.
In concluzie, eu zic sa-i respectam pe cei morti in tacere si sa-i lasam sa se duca linistiti in lumea lor - o sa aiba D-zeu grija de ei. Pe astialalti, poate ii rezolva justitia... da' stai! suntem in Romania... nu avem asa ceva... :(
Ascunde Comentariu  briser a spus:
2008-06-13 09:37:24
asteptam razbunarea...taiati-va intre voi, vor plange cei 3-4000 care va vor conduce la cimitir, dar vor zambi alte sute de mii de oameni normali...
Ascunde Comentariu  laly a spus:
2009-11-18 00:32:04
ba ce draku dati com astea care habar nu aveti de viata voastra,si intepeti sa vb lumea,stati draku cuminti si lasati lumea in pace,asta a fost sa fie,unu mort unu la parnaie,gata asta e,ala odihneascasa in pace iar nelu la parnaie ,asa ca baietasi astia dupa net fara nume numai latrati aiurea
Ascunde Comentariu  hush a spus:
2010-06-30 06:23:37
ce sifoane nemernice sunteti toti si vorbiti numai aiurea si numai ce visati sa va simtiti bagati in seama de fapt ma baieteii cu gura pan la urechi sunte-ti meniti sa fiti aneuri si aneuri o sa muriti toti astia care comentati aiurea ca mancati numai kkt....si cine va baga in seama e tot un aneu nemernic mai ales asta care postat treaba asta aici e varza omu a trait in africa si i-au povestit maimutele si urangutanii povestea de mai sus am un msj pt tine mai domnu stie tot...data viitoare cand mai postezi ceva nu mai vorbi cu toti boschetarii de pe la mec si daca ai putea ai face un bine sa nu mai dezgropi tu mai inteligetule nimik si sa-ti vezi de treaba ta si daca tot insisti sa faci pe detectivul scrie ceva adevarat nu aberatiile de mai sus....
Ascunde Comentariu  sperminator a spus:
2010-12-22 17:38:53
trag m*** la toata gasca(va fut in cur pe toti) nu ma intereseaza subiectul doar anusurile voastre
Ascunde Comentariu  eu a spus:
2011-05-12 05:18:08
Fratilor,lumea interlopa este de fapt POLITIA ROMANA,ea este entitatea interpusa intre oamenii corecti si cei incorecti,ea este varful caracatitei care supervizeaza toate excrocheriile (prostitutiue,droguri,santaj,camatarie,contrabanda cu tigari,etc.) si care,sub pretextul obtinerii de informatii,colaboreaza cu capii mafiei din Romania si impart banii pe din doua!Daca si-ar face datoria,macar pe jumatate cat si-o facea MILITIA comunista,nu am mai avea atatea crime,violuri,talharii,spargeri,violenta,limbaj vulgar si multe alte prostii pe strada zilnic!Dar pornind de sus,cu politicienii,procurorii,magistratii,si pana la politisti,aproape toti sant niste ratati,care au contribuit la distrugerea acestei tari!Romania a fost invadata dupa '89 de violenta,droguri,prostitutie,religie (si ma refer aici si la secte si la BOR,care nu-i mai breaza ca ele),asa ca acum vom culege roadele.Daca nu ne unim ca popor contra tuturor relelor aruncate asupra Romaniei,vom ajunge sa ne scoatem matele unul altuia pe strada cu cutitul!
Ascunde Comentariu  sss a spus:
2011-09-11 18:38:21
dupa cite stiu enache nu e singur in fapta mai sint inca 2 \\u000aenache vb intr-o zi cu lali la geam si ii spunea ca ala da vina pe el \\u000acica el ar fi dat cu cutitul \\u000aasta se intimpla in pnt gl \\u000aeu il cunosc pe enache si nu cred ca ar fi dat cu sunda\\u000a
Ascunde Comentariu  strumf a spus:
2011-09-11 18:48:43
No, si care-i problema ? Sa zaca-n puscarie borfasul, o suta de ani iar prietenii lui sa-l urmeze, ca sa-i tina de urat !
Ascunde Comentariu  Anonim pentru toti a spus:
2012-01-22 14:22:27
Marian Ivan a fost un caine care lua banii de la toti baetii de pe halta conbinatului ;) asta nu mai spune nimeni sau se face ca nu stie....cerea taxe si impozite facute de el ...isi merita soarta...A intrat peste familia lu Enache in casa si ia batut parintii lu Nelu, asta nu e barbat avea ce avea cu nelu trebuia sa isi rezolve problemele cu el nu cu parintii lui, A fost un caine care si-a meritat soarta sa moara exact ca un caine pe strazii k de pe strazi la luat lumea si la Jmecherit ;) ....si cand sa vazut Mare om a vrut sa dea la cap la toti si uite ca sia gasit Nasul ...Eliberare usoara Nelutu Enache...tot Galatiu te sustine si te asteapta acasa....
Ascunde Comentariu  Anonim pentru toti a spus:
2012-01-22 14:34:23
Marian Ivan cu banii de la Baetii de pe halta cu banii de la femeile care le avea si cu banii care insela toata lumea Isi platea politia Galateana care e o mizerie pentru oras mai ales Comandantu ala Capatan care ia bani sa inchida dosarele cum vrea el ....Ex cu Chiaburu care a murit nevinovat si Capatan avea dusmanie pe el ca nevastasa se culcase cu chiaburu in repetate randuri si a facut pact cu Grafian si Kalo sa-l omoare iei ca el ii scapa...pe Capatan nu il trage nimeni la raspundere ....
Revenind la Marian Ivan, toti care spun k el mentinea pacea se inseala, in fata era un om bun dar pe la spate te omora fara sa stii ca a fost mana lui ...Iar prietenia dintre Marian si Nelu trebuia sa se desparata pentru ca Marian vreia suprematia orasului si vreia sa isi faca sageti cum au fost Milica din 17 Cristi Nicodim si multii altii si la fel vreia sa-l acapareze si pe Nelu ...Care el a fost singuru cu orgoliu si sa opus sclaviei lu Marian Ivan, si de acolo a inceput totul Nelu nu a vrut sa fie sclavul lui marian ivan cum au fost ceilalti ;).....enumerati mai sus
Nume:
E-mail: (nu se face public)
Comentariu:
Adauga
Sondaj

Cine va cîștiga alegerile pentru Primăria Galați?

Voteaza acum
hai la drum
ginecoaid
Anunturi antidotul.ro
Adauga anuntul tau