ciumacenco

Interlopul Marian Ivan, ucis cu lovituri de cuţit!

De Iulian Grosu pe 9 iun 2008, 01:44
No comment!
No comment!
Acum o oră şi ceva, interlopul Marian Ivan (foto) a fost înjunghiat mortal. Fapta s-a produs în Ţiglina III, în zona Complexului Continental (undeva în spate la Bingo). Din cîte se pare, cei care i-au luat piuitul lui Marian Ivan fac parte din banda lui Neluţu Enache, care îşi are bîrlogul în Ţiglina III.

Neluţu Enache nu este vreun mare şmecher, dar a reuşit să coaguleze în jurul său băieţi din zona amintită mai sus. Nu înţeleg, însă, ce a fost în mintea lui Ivan, să meargă în fief-ul lui Enache, de parcă s-ar fi cerut înjunghiat. Acum un an sau doi, nu mai ţin minte sigur, Marian Ivan a fost snopit în bătaie în faţa Hotelului Turist, tot de oamenii lui Neluţu Enache. Din cîte am aflat, după această bătaie, Ivan a stat 60 de zile într-un spital din Bucureşti.

Enache şi Ivan au fost apropiaţi o vreme, dar nu s-au mai înţeles de la fetele trimise la produs şi de la datoriile pe care fiecare le revendica celuilalt.

Mîine, noi amănunte despre Marian Ivan, Neluţu Enache şi lumea interlopă din Galaţi, care, iată, începe să facă, din nou, fandări aiurea-n tramvai!

Textul acesta a fost scris, gindit si conceput ca un pamflet. In consecinta va rugam sa-l consumati ca atare!

Credem ca ai mai fi interesat si de:

278 Comentarii »

Ziarul Antidotul nu-si asuma responsabilitatea juridica pentru parerile exprimate in rubrica intitulata "Comentarii".

Ascunde Comentariu  1MS3 a spus:
2008-06-09 03:19:21
Ascunde Comentariu  adi_adi_xxx a spus:
2008-06-09 14:27:18
si chiar daca a murit si marian ala cand era smecher enache era prin puscarie ca de acolo sa ridicat asa ca oricum orice nas isi are nasul :)) chiar daca e marian sau enache se va gasi unu sai faca si lu asta ceva :P
Ascunde Comentariu  robertto_29 a spus:
2008-06-09 15:10:29
ma si 1 la mana enache sta in 17 nici de cum in 16 ca-l vezi odata la 4 ani prin 16 asta e alceva asa ca barlogul ala sa mute prin 17 nu prin 16 :P cum se zice daca stai in 16 veti sti ca nui cine stie ce mai speriati lumea degeaba :))) si cu ivan sau cu enache cred ca isi impart intre ei ce au nu voi care comentati degeaba ptr ca daca va gasiti cu el nu da doi bani pe voi asa ca vedetiva de trb voastra cai mai bine nu mai judecati pe alti cai mai bun cai rau si sunt multe sageti care se injosesc ptr ce nus sai faca pe uni mai puternici ca daca nar fi ei ar fi mancati si nu sar mai arata asa de mult asa ca nui mai sustineti si ivan si enache sa le traiasca sagetile nu ie ca daca aveau orgoliu vedeau cum faceau si isi reglau ei conturile amandoi nu sagetile care bnu gandesc dar oricum eu sincer nas sta in puscarie ptr nici unul si ala sa stea afara sa distreze pe ceam facut eu :)))) asa ca ganditive bine ce veti face de acum inainte ca multi regreta dupa ceva ani de puscarie ca ia tinut partea lu unul si lu altul dac anu credeti intrati acolo si va veti blestema zilele degeaba ca esti ultimul laky sa faci puscarie ptr unu SI ASA CA VEDETIVA DE SCOALA VOASTRA ROMANI CAND E VB DE SMECHERIE IS PRIMII DAR DE FAPT IS MULTI CARE VB DIN AUZITE SAU DIN NECUNOSTITA DE CAUZA
Ascunde Comentariu  robertto_29 a spus:
2008-06-09 14:36:54
ba bine a zis frosa cand traia " ce smecher sunt eu ca garai de puscarie" :)))) cred ca smeher in ziua de azi este sa ai bani si nepatat asa ca lasatima si cu enache si cu marian :))) sa fie sanatosi dar cum e vb fiecare are un nas na tinut unul mai mult ca altu ca in fiecare zi e unul care vrea sa fie mai bun ca altul ca asa suntem noi ramani invidia pe uni daca e mai tara nelutu intro zi se va gasi unul sa vrea sa fie el primul asa ca sasi pazeasca spatele cat e de mare tot se gaseste ceva oricum nui doresc la nimeni sa mergi in fiecare zi sa te uiti in spate daca e cineva asa ca aveti grija ........... ca nu se stie niciodata ce aveti in spate :P
Ascunde Comentariu  hannibal a spus:
2008-06-09 03:22:59
grosule,te mananca-n cur rau de tot...poate maine poimaine auzim k a dat vreo masina peste tine "din gresala"....si Nelutu Enache e smecher...esti prost informat...da prost de tot...si n-a fost "injunghiat" acum o ora si ceva (nr. 00 si ceva) ci pe 11...si a fost taiat cu sabia...si k sa-ti fac mai tare sursele de cacao....acum 1 an si ceva nu a fost batut de oamenii lui Enache...ci de niste racheti din ucraina pusi de cineva din Constanta....si a stat 10 zile intr-un spital din Austria....esti varza...da varza rau de tot....
Ascunde Comentariu  Anonim a spus:
2008-06-09 03:33:46
oricum ar fi sa intamplat si asta e ce mai ! si apropo e vb despre mai multa lume interlopa din galati care ar fi dorit sa il omoare mai sant tarani si proxeneti cu c
Ascunde Comentariu  Anonim a spus:
2008-06-09 03:42:08
Nelutu Enache e smecher si va ramane,insa acest marian ivan nu va fi niciodata un smecher adevarat in istorie in realitate Nelu Enache nu a fost niciodata injosit de cineva cum a fost injosit de VASILE IFROSA acest marian ivan defapt el a fost un caine credincios care a preluat puterea din greseala in fine asta e a fost si va ramane un mare nume doar VASILE IFROSA un interlop adevarat la galati ! dumnezeu sa ierte pe amandoi ca defapt nu erau rai ci doar influentati usor de gurile rele !
Ascunde Comentariu  Anonim a spus:
2008-06-09 15:26:55
il cheama Vasile Frosa...nu Ifrosa....idiotule;)
Ascunde Comentariu  Anonim a spus:
2008-06-09 03:51:59
TRAIASCA NELUTU ENACHE SEFUL GALATENILOR INTERLOPI ! ITI DORIM VIATA VESNICA !
Ascunde Comentariu  Anonim a spus:
2008-06-09 03:53:27
oricum ar fi sa intamplat si asta e ce mai ! si apropo e vb despre mai multa lume interlopa din galati care ar fi dorit sa il omoare mai sant tarani si proxeneti !
Ascunde Comentariu  Anonim a spus:
2008-06-09 14:28:38
viata vesnica acestui criminal care scoate baietii din inchisoare le da bani masini de lux sa taie si sa omoare pt el?urmatoarele lumanari ii vor fi adresate lui asta ar fi cel mai corect
Ascunde Comentariu  Anonim a spus:
2008-06-09 15:20:24
Ascunde Comentariu  Anonim a spus:
2008-06-09 03:54:46
UN VAL VINE ALTUL E IN MISCARE ! TRAIASCA TIG 3 SI NELU ENACHE !
Ascunde Comentariu  Anonim a spus:
2008-06-09 04:02:17
sa nu traiasca prea mult daca va iesi razboi!!sa moara lume nevinovata
Ascunde Comentariu  Anonim a spus:
2008-06-09 03:59:53
Banuiesc ca urmeaza si Enache,in puscarie sau in afara ei cred ca va fi omorat("traznit de un fulger,calcat de masina,criza de inima..etc").Pacat ca sa intamplat asa ceva ... era liniste si era bine asa ... ACUM VOR APARE TOTI TERMINATII SI TRISTII care au fost niste caini pana in ziua de azi SA AIBA PARERI IN ORASUL ASTA DE 2 lei,pentru ca asa va ajunge...Dupa ce moare seful...cainii trag cu dintii din ce ramane!!!Pacat,Respect la amndoi!si enache si ivan
Ascunde Comentariu  xxx a spus:
2008-06-09 04:00:26
marian il avea in spate pe gheara si era cunoscut si-n europa nelu enache e un copil pe langa el si ogeaca so totzi rasii astia mici
Ascunde Comentariu  hannibal a spus:
2008-06-09 04:11:55
nelu enache a fost sageata lu ivan ma pana acum vreo 5-6 ani...ivan il avea in spate si pe sali iusein seful greilor din constanta si pe fratii vasea, Ismail Iasar,Nuredin Beinur,tot din cta...si pe Petre Voicu si Tomas Carol Ungar din arad...si pe Francis Calancea din timisoara...si pe Anatoli Ciumac in brasov...era frate cu toti greii...nu k nelutu...o sageata din tiglina 3...am avut ocazia sa stau la masa cu cativa dintre ei si aveau numai vorbe bune la adresa lui ivan.....deci era respectat peste tot...asa k inca odata grosule...ia-ti tata garda de corp k s-ar putea sa iei nana la popou.....si inca ceva...ivan a fost prieten bun cu frosa ma anonim...era si cumatrul lui....
Ascunde Comentariu  Anonim a spus:
2008-06-13 09:44:42
ba....ogeaca e ras??? daca te gasesti cu el fata in fata, s-ar putea sa nu mai rasufli o vorba...
Ascunde Comentariu  nimenialtu a spus:
2008-06-30 03:15:29
pleaca ma cu tartani tai de aici,esti sageata falsa dea lor cumva??daca nu va mai daga in seama ogeaca va mananca cainii cracanatilor:))
Ascunde Comentariu  nicu gheara a spus:
2008-06-30 17:16:07
Daca pun mana pe ogeaca ii dau un pic de muiut si ii bag o sageata in cur .amin
Ascunde Comentariu  Anonim a spus:
2008-06-09 04:01:02
NU AVETI CE FACE LA ORA ASTA CHIAR CREDE TI CE VEDE TI IN FIME UNEORI IN FILME E FALS SA VEDE TI CE O SA FIE DE ACUM INAINTE ! PACE TUTUROR CELOR CE NU ATI FOST CREDINCIOS LUI ENACHE !
Ascunde Comentariu  xxx a spus:
2008-06-09 04:04:17
aninom ti-a dat nelu enache 10 mii de lei sa scrii aici treburile astea cat e el fugit spre vama sa iasa din tzara oricum stii ca e dat la toate vamile in consemn
Ascunde Comentariu  hannibal a spus:
2008-06-09 04:13:30
stai ma linistit k pana-l prinde garda il impusca sau baga sabia in el cineva...
Ascunde Comentariu  Anonim a spus:
2008-06-09 04:40:31
ce sa ti zic aici nu e vb de bani ! ori ai patit ceva sau te au aranjat baieti lui enache ba fetita !
Ascunde Comentariu  Anonim a spus:
2008-06-09 04:20:28
INTRADEVAR MARIAN IVAN ERA CUNOSCUT IN TOATA LUMEA ASTA DATORITA VANZATORULUI DE DANUT LUPU ACTUALMENTE UN MURITOR DE FOAME CA NU IL MAI IA NIMENI IN COMBINATIE CU C_ _ _ _ _ E CA E UN NASOL SI IN AFACERILE ASTEA DEFAPT IVAN LA CAM BAGAT IN GAURA DIN CARE NIMENI NU O SA IL MAI SCOATA A UITAT CAND ERA CU NEVASA IN BELEA LA CRETA SI ALA DE ACOLO ALT NASOL CICA SI EL ERA CINEVA GENU ZIS PROSTU LUI IVAN SCUZE CATELUL LUI IVAN, ASTA E CE MAI MULTI DESCHID SAMPANII SI MULTI APRIND LUMANARI ! DE CINE TB SA VA FERIT E GARDA DE LA GALATI CARE FARA INFORMATORI NU AR EXISTA ! CATI GABORI NU L AU PUPAT IN FUND PE MARIAN IVAN SI PE FROSA ! DUMNEZEU SA IL IERTE SI PE MARIAN SI PE FROSA SI PE CEL CARE DEFAPT A FOST SEFUL LOR VALERIU CALU CARE A FOST UN MARE OM PACAT DE BAIETI LUI CARE DEFAPT NU SANT" NIMIC" CARE SA UIL REPREZINTE NICI MACAR IN ANUL 2008 ! RUSINE LOR !
Ascunde Comentariu  retardati a spus:
2008-06-09 04:24:05
sunteti niste retardatti cu toii...moare lumea pt "smecherie" sau autoproclamata "mafia".Ce evdeti voi in filme si incercati sa copiati se intampla fara vointa lor...negri obligati s omoare ca sa isi salveze familii sau sa nu moara de foame..nusa fie SMekeri intr`un oras.mi`e mila,sincer,de incuiatii si incultii de voi.asta numiti voi viata?..daca da,..nu mai am nimic de zis.pace si traiasca cei care merita,cei inteligenti,nu brutele sau incompetentii.cat despre nelu enache,frosa,ivan...sunt oameni,ca si restu.odihneasca`se in pace si viata placuta lor.am respect pt ei ca romani,galateni;nu pentru ei ca oameni.poate va veti trezi si voi...odata...
Ascunde Comentariu  nicu gheara a spus:
2008-06-30 17:18:47
ai vorbit cu mana si ai scris cu curul vitelule !
Ascunde Comentariu  Anonim a spus:
2008-06-09 04:27:07
oooooooooof asta vati dori problema e ca nu are cine sa bage sabia in el cand defapt sant toti cacati de ce sa ntmplat la galati ! si apropo nelutu enache nu are nici o legatura cu asta !
Ascunde Comentariu  hannibal a spus:
2008-06-09 04:34:37
are legatura cu enache ma...m-a sunat acum cineva si zicea k a bagat sabia in el cioplea,o sageata de-a lu' cumatru lui enache....si nu ma...nu mi-as dori sa bage cineva sabia in enache k n-am nimic cu el....si da...ai dreptate...toti sunt foarte cacati pe ei acum dar cred k s-o gasi unu sa rezolve situatia...si nu tocmai ortodox...si nici cineva din politie...
Ascunde Comentariu  Anonim a spus:
2008-06-09 04:29:28
Din cate se aude,a fost doar un gest de disperare a lui enache...pt ca a luato de la mili urat de tot si ca ar fi venit de la ivan...
Oricum ar fi...si daca a vrut sa-i traga cateva sabii...fara sa-l omoare...tot premeditat intra,pt ca la pandit,e.t.c.
Si asta tot gest disperat este...putea sa-i traga niste pumni...fie ei si nv...si era mai bine sau poate chiar asa disperat a fost incat sa fi vrut kiar sa-l omoare...
Oricum nu e clar inca nik,astept si urmaresc cu atentie...sa vad cum si ce,ii cunosc pe amandoi si nu am crezut niciodata ca va fi asa...ci invers...si mult mai calculat...de asta am mici indoieli la cele intamplate...
Dumnezeu sa-l ierte.
p.s.sunt un alt anonim...decat cei ce au scris mai sus..
Ascunde Comentariu  Anonim a spus:
2008-06-09 04:43:29
iar isi dau copii cu parerea:))
a fost ozn sau nu?
Ascunde Comentariu  Anonim a spus:
2008-06-09 04:48:10
nici o gaina nu puteti sa omorati daca va roaga bunica voi ma si va dati cu pareri de smekeri cizelati=))..auzi si la ala acum l-a sunat pe enache..are si el 12-13 nr. in agenda si manca kkt...:))nici macar n-ai credit sa ii dai beep(daca aveai nr lui).nu mai suferiti degeaba atat ma.lasati parerile si asteptati sa vedeti ce s-a intamplat cu adevarat.si acum un PS asa...hai ,astept cred sa iti scoti inteligenta in valoare si sa incepi sa ma injuri sau sa ma ameninti..ca atat te duce capu:))nu o lua personal,dar commentul tau a fost cel mai penal,de aia l-am luat ca exemplu
Ascunde Comentariu  Anonim a spus:
2008-06-09 04:51:18
as fi vrut sa nu moara marian ivan si nimeni defapt ca nu prin moarte se regleaza conturile intre mafioti ! adevarul e ca enache a fost in banda lui ivan insa el a remarcat ca e prea inteligent si a incercat sa il coboare uitativa pe net la pozele din constanta unde nicodim si marian erau tinuti de gat de nelu enache la deschderea unui club unde era si BEINUR ! SI MAI VB DUPA ! NUMELE MEU E GICU DIN NAVODARI !
Ascunde Comentariu  hannibal a spus:
2008-06-09 07:38:33
esti prost ma...daca tu zici k o sageata din tig 3 a fost inteligent....e rau....intrebati peste tot de ivan si de enache...sa vad cati au auzit de enache....nu sa fie tovaras cu el...doar cine a auzit.....eu am avut ocazia sa stau cu beinur la masa anul trecut in mamaia la club XXI k un prieten de-al meu e var cu el...si vorbea numai de bine de ivan....dar nu-mi amintesc sa fi spus ceva de enache...nici de bine nici de rau....stii de ce?pt k nu-l stie nimeni.....
Ascunde Comentariu  Anonim a spus:
2008-06-09 05:06:33
ar trebui sa fii din galati sa vezi cate magarii s-au intamplat de atunci!!numai interlopi...macar de ar fi interlopi cu minte...fara minte nu vor face nimic niciodata
Ascunde Comentariu  zoltavigos a spus:
2008-06-09 06:40:32
nu este vb de Complexului Continental din tig III, este vorba de restaurantul Continental si nu s-a sfarsit numai cu lame de sabie chiar si cu focuri de arma, drept urmare Marian Ivan incasand un glonte fapt ce a dus la moartea acestuia.
Ascunde Comentariu  hannibal a spus:
2008-06-09 07:31:21
stiam ma k s-a intamplat in centru la continental...dar trebuia sa lasi putin suspans...si anonim...nu te injur...k prostia e vesnica.....nu stiu cine a zis k l-a sunat pe enache...eu nu....k il cunosc da' n-am nr lui k nu m-a interesat......si stiu faza de la cineva din continental....care era acolo in momentul nefericitului eveniment
Ascunde Comentariu  anonim a spus:
2008-06-09 08:02:09
Bag pula in lumea interlopa si in Nelutu Enache!!!
Ascunde Comentariu  hannibal a spus:
2008-06-09 08:20:11
bai cacatilor...semnati-va ma cumva....k apare "anonoim" daca nu scrieti nimic la "nume" si doar unul e Anonim pe forumul asta...
Ascunde Comentariu  Xman a spus:
2008-06-09 08:55:42
amicilor, nu vi se pare ca prea s/au intamplat toate astea in preajma alegerilor ? cred ca mai intai e vb de bani, de platile pe care trebuiau sa le faca unii si nu le/au facut. apoi de le gaturile cu lumea politica, cu unii candidati care sunt mai in fata sau cu altii care s/au dus la vale. de injosit s/au mai injosit baietii, ca asa e in viata si...totul se regleaza fara moarte de om. de data asta de la politicienii astia de kkt li se trage.
Ascunde Comentariu  mihaela a spus:
2008-06-09 09:03:10
bai ce-aveti mah??"credinta lu' nelu enache"si tot felu de dume de-astea???v-a dat de mancare vreodata nelu enache sau marian ivan???sunteti doar niste copii cu 4 clase care stati la coltul strazii mancand seminte si va dati voi cu parerea acum...stiti voi toata istoria lu' ivan si a lu' enche...ca e cunoscut in toata europa si prostii de-astea...:))mai lasati mah smecheria...nu va dati seama cat sunteti de patetici???:))bine c-a murit...din partea mea sa crape toti astia care sufera de smecherie...rand pe rand se duc toti la fund,mai devreme sau mai tarziu...asta-i smecheria in Galati..care are sabie si 2 pistoale e smecher...:))sincer,sunteti varza!!!:))"nu stiu cine a zis k l-a sunat pe enache…eu nu….k il cunosc da’ n-am nr lui k nu m-a interesat"=))de unde il conosti mah tu???l-ai vazut o data pe strada sau i-ai vazut masina,ti-a zis unu':"bah,ala-i Ivan sau enache"si gata il cunosti:))prosti mai sunteti mah...da-i dracu' pe toti smecherii astia...a mai murit un golan in galati.F BINE!!!
Ascunde Comentariu  hannibal a spus:
2008-06-09 09:26:57
inainte sa arunci cu noroi ar fi mai corect sa intrebi care e tb...pe pe enache il stiu dintr-un cerc mai vechi....mircea cadar e prieten cu taica-miu de vreo 30 de ani....iar cadar e cumatrul si prieten de-o viata cu enache...dar prostia zace-n tine rau de tot....asa k inainte sa mananci cacat intreaba...e mai simplu...si nici 17 ani nu am....am "putin" mai mult...iar cu marian ivan e poveste lunga pe care n-am nici timpul nici cheful necesar k sa ti-o spun....stii de ce? k esti retardata....
Ascunde Comentariu  DAN a spus:
2008-06-09 18:08:55
COLEGULE..........vz cu numele astea ca ai sa te caci pe tine..........(fiul)
Ascunde Comentariu  individu a spus:
2008-06-09 11:40:03
adevarul k un pistol e 400-1200E tre sa renunti la o gramada de pungi de seminte sa i-ti iei un pistol bun............stiti care e problema noastra?suntem prea moldoveni k sa ne dam seama ca traim o viata de cacat.....visam smeckerie,masin,liniute,maria,fetite,dar nu sunntem in stare sa vedem ca viata ne este furata de jegosii astia ne fura libertatea.ma refer la politicieni si mai putin la smekeri ca si aia traiesc din banii adevaratilor "smekeri".treziti-va frati moldoveni-lipoveni si apucativa de treaba nu de commenturi vis-a-vis de lumea interlopa ca nu castigati nimic din ce fac ei.....si la sageti le transmit sa se apuce de curierat daca sunt asa rapizi,ca e loc in domeniul asta pe piatza.k si daca a murit Marian Ivan....odihneascase in pace
Ascunde Comentariu  anonim a spus:
2008-06-09 15:14:22
asa sa sfarseasca toti care exploateaza alte fiinte....niste nemernici care cred ca sunt vesnici si ca averile facute din furturi, prostitutie, droguri...etc.....le vor lua cu ei.
ca si alti mari smecheri nici Marian Ivan n-a luat nimic cu el....si tare ma bucur.
Nemernici de pe fata pamantului sa pieriti pana la ultimul.
Oameni fara suflet care au crezut ca atunci cand calci pe suflete nevinovate vor fi fericiti. S-a demonstrat ca fericirea lor a fost de scurta durata....Sper sa arda in iad.....si toti cei ca el.
Moarte tuturor care nu au notiunea banului muncit cinstit.
Ascunde Comentariu  mihaela a spus:
2008-06-09 09:10:12
"Oricum nu e clar inca nik,astept si urmaresc cu atentie…sa vad cum si ce,ii cunosc pe amandoi si nu am crezut niciodata ca va fi asa…ci invers…si mult mai calculat…de asta am mici indoieli la cele intamplate…"=))=))=))bah,ai 17 ani bah,du-te la scoala...lasa-l pe ivan si pe enache in pace...k asa ajung toti analfabetii sa se creada mari smecheri,k au auzit si ei 2 nume si-l cunosc pe unu' care are un prieten al carui frate e amic cu o sageata de-a lu' enache:))du-te la scoala bah baiete si invata sa scrii...lasa smecheria
Ascunde Comentariu  Anonim a spus:
2008-06-09 15:47:52
fa...mai sugi pula panaramo...esti cea mai enervanta si cea mai analfabeta din totzi astia de pe formu...te-ai bagat si tu in seama...te futzi pe un coltz de paine...mars in plm
Ascunde Comentariu  viorel a spus:
2008-06-09 09:19:35
sa crape toti care sufera de smecherie, sa se omoare intre ei si sa scapam o data de toate impresiile lor de 2 lei, ca n-au niciunul mai mult de 5 clase si s-au trezit oameni importanti. crapati cu totii golani nespalati ce sunteti!!!
Ascunde Comentariu  Anonim a spus:
2008-06-09 09:48:14
stau in comlex continental in tiglina 3 , si aici s a intimplat...nu va mai dati cu pararea de cine stie ce localuri....si acum e balta de singe pe jos..multe luminari...in jurul orei 11 [23] ,pacat , dumnezeu sa l ierte
Ascunde Comentariu  Hamid ! a spus:
2008-06-09 09:59:33
Ascunde Comentariu  un cetatean de rand a spus:
2008-06-09 10:15:21
Din cate vad pe acest forum majoritatea fac parte mai mult sau mai putin din aceeasi gasca.
E foarte ingrijorator ca iata deja au inceput sa se precipite spiritele.
Oare are vre-o legatura moartea finului Marian Ivan cu candidatura nasului Andrei Lisinschi la Primarie?
Daca da, e vai si amar daca va cadea Galatiul pe mana acestor indivizi!
Ascunde Comentariu  Diana a spus:
2008-06-09 10:58:03
si dak marian ivan era finu` lu Lishinschi , inseamna k a fost omorat de oamenii lu Nicolae? :)))))) sa fim seriosi boshorogu` ala nici caca singur nu shtie sa faca!
Ascunde Comentariu  Anonim a spus:
2008-06-09 10:24:47
terminativa ma cu astea...ink unu dus:-??..asta este
Ascunde Comentariu  Anonim a spus:
2008-06-09 10:26:23
avea dreptate ala kre a zis:"viata e doar un drum spre moarte"...;)
Ascunde Comentariu  neogalati a spus:
2008-06-09 10:43:26
OFF :( ... am citi juma' din forum ... pe o parte rad ... pe alta plang ... galatiu e plin de retardati d 2 clase care-si dau cu parearea ... NU MA BAG ... vreau doar sa PRECIZEZ K E VB DE COMPLEX' CONTINENTAL .... nu de restaurant ... si 2 la mana ... ganditziva-n p*** mea k facetzi nijte afirmatzii fara nici o baza si ca o sa datzi peste cap ancheta ... toata politzia din gl crede acum k nelutzu e d vina ... nu neg ... nu afirm ... daca are cnv de comentat la adresa quante-ului astept ;)
Ascunde Comentariu  Vasile Cel Mare a spus:
2008-06-09 10:44:24
Daca acest Marian Ivan raspundea chemarii la pocainta pe care Dumnezeu i-a facut-o de atatea ori, astazi traia si se bucura de viata. Ce pacat. acum este in Locuinta Mortilor si asteapta Judecata lui Dumnezeu. Domnul Isus a spus : " daca nu va pocaiti, toti veti pieri la fel". Dumnezeu sa aiba mila de aceste orase Galati si Braila. Numai Dumnezeu poate schimba inimile oamenilor. Ma rog ca Dumnezeu sa binecuvinteze Romania.
Ascunde Comentariu  Anonim a spus:
2008-06-09 14:46:00
pana la dumnezeu ne mananca sfintii de asta sa fii sigur.....si ce treaba are dumnezeu in toate aste ma?cred ca mergi prea mult la biserica mai bine te-ai face calugar....
Ascunde Comentariu  neogalati a spus:
2008-06-09 10:45:02
=)) stai k acum vad .... de cand pana cand ar fi implicat andrei lish' in tot taraboiu asta .... uite beliciunea :) :) :)) lamuriti-ma si p mn
Ascunde Comentariu  Neinterlop a spus:
2008-06-09 10:45:46
Unii dintre voi banuiesc ca sunt copii si nu prea isi dau seama ce vorbesc :) Nu exista frati in lumea "interlopa" ci doar cunostinte intretinute cu "investitii" financiare si favoruri. Cat despre importanta lor... ce pot sa zic; Marian Ivan a fost o lipitoare :) a manacat de pe spatele altora destul, Enache e o gorila :). Mai ganditi-va putin inainte de a estima "puterea" acestor copii fara liceu care nu stiu altceva decat sa roada din cascavalul altora, fiind nimic altceva decat niste lichele si parazitii ai tarii noastre deja aflata in declin :). Peace
Ascunde Comentariu  Anonim a spus:
2008-06-09 10:45:50
F. bine a mai krapat un interlop nenorocit
Ascunde Comentariu  anonim a spus:
2008-06-09 15:31:11
moarte tuturor nenorocitilor...smecherilor.....sa nu mai existe picior de mafiot nenorocit. Nespalatilor....retardatilor....incultilor.....impotentilor....sa crapati ....sa nu mai stie nimeni de numele vostru in veci....
Ascunde Comentariu  neogalati a spus:
2008-06-09 10:45:54
altu cu biserica ... mah copii voi o sa ducetzi tzara asta de rapa!
Ascunde Comentariu  neogalati a spus:
2008-06-09 10:48:08
s-a lasat "linistea" p topic ... s-au culcat copilasii ?
Ascunde Comentariu  neogalati a spus:
2008-06-09 10:48:34
hai ma , chiar vroiam sa mai aud 2 variante looool
Ascunde Comentariu  neogalati a spus:
2008-06-09 10:52:26
am iesit de pe forum , final ... Mi-e ciuda ca in seara asta o sa fie petrecere-n braila X(
Ascunde Comentariu  Anonim a spus:
2008-06-09 10:52:51
CA VA MAI PLCA SA VA BAGATI IN SEAMA ! CASTRAVETILOR VOI ABIA STITI PE UNDE MERGETI SI VORBITI DE SMECHERIE ! CE A FACUT CE NU A FACUT NU E TREBA VOSTRA. SI MAI VEDETI-VA DE ALE VOASTRE CA E MAI BINE. CE VA MAI PLACE SA-I PUPATI IN CUR PE TOTI CA ALA E ASA CA ALA E ALTFEL ETC ! HAI PA
Ascunde Comentariu  vava a spus:
2008-06-09 10:58:48
Terminti ba cacaciosi de cartier, imi place cand lumea vorbeste de Lisinski ca-i interlop si asta pentru ca masina de propaganda a PSD a functionat si pentru ca omu a avut ceva legaturi printre "baieti" cu ceva ani in urma, dar de Durbaca de ce nu vorbiti ma, ca asta e cel mai mare golan din Galati, e de 100 de ori cat a fost Lisinski, atentie, am zis cat a fost, mai cautati si aflati ca si-a tras juma de judet, luati in calcul ca toti tiganii din centru el i-a adus, uitati-va cu cine sunt inhaitati copii carnatului, ce vorbiti voi de politica cu lumea interlopa? intrebati-l pe porcu de Durbaca cati oameni s-au mutat din Galati din cauza lui? ca le-a vrut casele sau afacerea sau terenul, intrebatii pe cei care i-au fost subalterni cum se comporta un marlan ca Durbaca cu aemenii civilizati, intrebati pe cei din consiliu judetean sa va spuna ca nu au vazut magar mai mare ca asta, dar n-o sa va spuna nimeni nimic, ca le e frica oamenilor de adevaratul interlop Durbaca. Parca sunteti tampiti cu totii, nu vedeti cerul de tavanul prea jos pe care va pictati cururile crezand ca visati. Cu Lisinski nu am nici o treaba. Ba sa-l fut in gura... da e vorba de principii ba gogosarilor!


P.S. au ajuns PSD si PD-L sa bata palma ca sa-l scoata pe obositu asta inafara jocului ca nu se mai poate. E groasa cu golanu!
Ascunde Comentariu  individu a spus:
2008-06-09 11:54:20
...............:))si acum ca a murit ivan sa ne apucam de politica....nu ca nu ar avea dreptate vava....corect,ca de la el(durbaca) si altii k el mananca lumea.........si galatiul nu e numai Durbaca sunt mult mai multi.....stiti voi cum arata Galatiul acum?cum e impartit?depinde de alegeri sa vedem ce zona se dezvolta pe viitor ..........ca oamenii au investit si sunt interese mari care ii depasesc pe Enache sau Ivan......asa ca lasati ca moartea lu Marian are vreo legatura cu politica......
Ascunde Comentariu  jeje a spus:
2008-06-09 13:19:21
Ascunde Comentariu  Un fost baiat a spus:
2008-06-09 11:05:44
Fratilor daca nelu enache asta ar fi fost atat de smecher cum se crede nu ar fi dat cu sabia .Ca nu cu sabia se rezolva treburile in viata ci cu pumnul.Sabia pentru smecheri este un obiect josnic.Iar dupa parerea mea atunci cind dai cu sabia nu esti in stare sa te descurci cu pumnul.Mai ales ca Marian era singur la momentul respectiv.Acest gest este si va ramane un gest de lasitate din partea orcui ar fi facuto.Si nici pe departe un gest de smecher.RUSINE.
Ascunde Comentariu  Anonim a spus:
2008-06-09 14:49:38
ai dreptate atat dulaul enache cat si cateii lui de ar fi asa smecheri cum spun ca sunt nu ar recurge la nv-uri..nu sunt in stare sa o dea parte in parte....scursurile aste nu stiu decat sa bage sabia pe la spate si sa fuga..
Ascunde Comentariu  Diana a spus:
2008-06-09 11:08:21
<> ..acum esti fata?? :)))
Si iulian grosu cine e? jurnalist?
Ascunde Comentariu  Vali a spus:
2008-06-09 11:11:22
Frate a murit marian....sa te fereasca Dumnezeu ce iese acum....cnv va plati oricum indiferent cum dar va plati ......omu are multi adepti si cnv va raspunde.....nu`l mai umflati pe nelutzu atat...atzi uitat adeptilor cand plangea ca o pizda ca l`a snopit grafian si bolingrat? sau cand fugea ca o pizda inainte bulumacilor? si s`a dus la garda...?
Ascunde Comentariu  C@zar a spus:
2008-06-09 11:14:15
Sa crape toti smecherii si 90% din politicieni si vom avea o viata mai buna.
PS: Mafia e mana in mana cu politia iar securitatea stie tot. Pe adevaratii grei nu-i stie nimeni, cei care apar in presa sunt doar sageti. Securitatea face legea, restul "interlopilor de gazeta" sunt niste papusari.
Ascunde Comentariu  Liviu a spus:
2009-07-17 11:08:15
Ai multa dreptate. Mentiunea este ca asfel de scursori nu pot trai fara un bandit politic. Vezi filmul Ticalosii. daca nu il gasesti ti-l trimit eu. Cuvantul de ordine este COTIZEZI CAT VREAU EU, CA SA TE TOLEREZ.
Ascunde Comentariu  Neinterlop a spus:
2008-06-09 11:23:53
Mah da pana la urma... voi nu aveti examene, capacitati, bac teze sau mai stiu eu ce pentru care trebuie sa invatati? :) mai lasati-l pe ivan sa se odihneasca in pace... de parca ar merita discutii asa de lungi :) Cand au murit oameni intradevar importanti nici nu a-ti aflat :) dar cand moare unu ca marian ivan se fac valuri... ce a lasat el pentru posteritate? a lasat ceva important in urma lui? inafara de distrugere si rau... Mai lasati chestiile astea si apucati-va de invatat, de citit si de munca... Peace
Ascunde Comentariu  marian a spus:
2008-06-09 11:25:55
daca nu era maria ivan acuma cativa ani cand sa batut cu buricea ca vroia asta sa intre sa faca el legea in gl...csa ne ceara noua taxe ,acum ne scobeam de bani pana la ultimu leu , nu mai vorbiti ca marian ivan nu a fost smecher, a fost unu din cei mai mari ,si cu nelu enache e dusman de mult;) acuma e nasol,ca braila abia asteapta sa intre in gl....da cine stie ....mai vedem k nu o sa permitem asta ;)
Ascunde Comentariu  Ogeak a spus:
2008-06-09 11:27:23
Enacheeeeeeeeeeeee te distrugem...lingaule.........tu si cu aia care putrezesc in puskarie,.......ai vrut sa faci istorie......vei muri caine.......
Ascunde Comentariu  cineva a spus:
2008-06-13 09:53:56
ba fratilor...nu mai puneti botu' ca er fi scris ogeaca pe forumul asta...ca nu are timp omu' sa va citeasca voua comentariile si sa va si raspunda sau sa posteze...omu' are alte treburi...oricine poate sa isi scrie la nume orice....ce ar fi sa scriu si eu ca ma cheama Marian Ivan??? ati spune ca nu a murit?? sau ca a inviat din morti??? :))
Ascunde Comentariu  Ogeak a spus:
2008-06-09 11:28:53
nu le vom permite brailenilor sa vina peste noi .......sa stea in satul lor acum plin de paduchi libidinosii aia...
Ascunde Comentariu  Diana a spus:
2008-06-09 11:34:42
ogeak ..tu esti cel despre care s`a vb mai sus?? iti dai seama copilul meu va invata la scoala despre voi...sunteti tari mai oamenilor !!! Ati facut istorie!!
Ascunde Comentariu  Ogeak a spus:
2008-06-09 11:40:14
da am facut istorie....si vom mai face........de acum incolo...
Ascunde Comentariu  jiji a spus:
2008-06-10 05:03:59
ai facut pe mata, mai istorie.. si o sa faci si de acum. da' puscarie.

ca io cum te prind, te fut. si stii de ce? pt ca stiu cine esti tu, in timp ce tu nu stii cine sunt eu! si acum rad sarcastic ;)
Ascunde Comentariu  individu a spus:
2008-06-09 12:00:15
mama ce de treaba deseara prin fata blocului.............sa vezi sagetile ce o sa povesteasca .....ce o sa rupa biletelele cu prietenii :)) va doresc o zi incarcata ca aveti de treaba
Ascunde Comentariu  un tovaras a spus:
2008-06-10 11:47:13
=)) am varsat suc pe tastatura cand am citit. bv. tare faza
Ascunde Comentariu  m16 a spus:
2008-06-09 12:03:16
Cine a scris articolul asta?a Iulian Grosu...il cunosti cumva pe Nelu?De spui ca nu e smecher?Cunoscatorii stiu cata lume poate sa stranga Nelutu daca este nevoie si nu mai spuneti voi ca o sa faca si o sa dreaga ai lu Ivan acum o sa se linisteasa toata lumea vo' 3 ani Nelu daca este sa fie vreo belea la garda pleaca pana se linistesc lucrurile cu garda si revine iar.Respect
Ascunde Comentariu  Mafiotul (Retras) a spus:
2008-06-10 06:38:37
nelutuuuuuuuu al tau poate pleca pe luna ca acolo nu au ajuns baietii adevarati. Iar el tot o fetita va ramane. Daca are sange in vena de ce nu se arata????????????????????????????????????
Ascunde Comentariu  lau a spus:
2008-06-09 12:04:51
o sa io sugeti lu nelu.cum iati supto cat a fost in libertate asa o sa io sugeti si de acum incolo.prefacutilor
Ascunde Comentariu  `AI LASA a spus:
2008-06-09 12:21:17
ba...."comentatorilor"...aia care tot il mancati de cur pe Ivan....el a fost taticu interlopilor...stie tot Galatiu`.....iar Enache...se gaseste un nas si pt el....si nush dc am impresia k f curand....nu il mai pupati atat in cur k doar nu va da "paine" mocca....
Ascunde Comentariu  `AI LASA a spus:
2008-06-09 12:24:08
a....si cu brailenii....abia asteptau o "portita" sa intre in Galati....sa vedem acum cine e smecher si cine nu....cine ii tine pe braileni departe de galati...
Ascunde Comentariu  uimit si tot o data cuminte a spus:
2008-06-09 12:25:07
aii laso ... unu si -a luat numele .. lu ogeaca :)))))))))))) cum sa facy asta ma sa vb in numele omului..:))) ai fost smecher 3 min cat ai scris mesaju :))) ..... si brailenii sa stea in banca lor acolo .:-j ...
Ascunde Comentariu  ANDREI a spus:
2008-06-09 12:30:41
baaaaaaaaaa voi stiti ma ca nelutu, tata vostru merge cu 102 ??? ... nu stiiti nu ?> :)))))))) aflati acum !!! MARIAN IVAN =HUMMER nelutu = 102 .... ;) ...RIP 4 IVAN!!
Ascunde Comentariu  assssssss a spus:
2008-06-10 01:41:13
mmmmmmmmmmmm.dar aku cu ce mai merge ivan???????
Ascunde Comentariu  B05k3T a spus:
2008-06-10 10:26:03
bah asta de la sportiv vezi ce vb ca te stie lumea in pula mea nu mai vb app daca tot am intrat si io sa va comentez ce nelutu nelutu nui nimeni pentru mine ivan si ce a murit si luat-o soarta dar ce va roade pe voi acu sunteti sagetele de-ale lor ?? daca erati baieti adevarati va stia si pe voi luma aja k ..... nu va mai complicati cu scrisul va place sa va afirmati ?? cautativa si voi faceti o claka ca babele si apucativa sa barfiti ca alceva nu stiti si ala care zice ca s-a tras si cu arma sa il in pusc io in cur cu sare ca ii dobitoc ... si braileni ce sa faca aia la gl alti smecheri si aia .... da vezi ca mie imi tremura chilotii da si daca voi credeti ca va mai fi liniste in gl va inselati app io nu dau 2 lei pe sa intamplat deoarece nu imi dadea nici unu de mankare aja ca nu ii mai pupati ata in cur pe unu si pe altu ok ca nu ii frumos sa vb lumea pe la spate
Ascunde Comentariu  jeje a spus:
2008-06-09 12:30:58
ce comenterii penibile, plozi din fata blocului isi dau cu parerea. mucosii. nota 10 pentru comentariu cu durbaca
Ascunde Comentariu  max a spus:
2008-06-09 12:38:20
marian ivan..a lasat ceva in urma care al va distruge pe enache nu cunosc pe nici unu dintrei ei da din auzite enache fuge bine:))
Ascunde Comentariu  COX a spus:
2008-06-09 12:47:46
greu enache mah.... ce ce garda mah... cacat... vine gheara si sigur o sa il gasiti pe enache al vostru facut bucati prin dunare... bah si u ala asa zisul "ogeak" esti si tu smcher intre 4 pereti cu tst in fatza.... te`n plm de copchil prost.... RESPECT IVAN.1
Ascunde Comentariu  sakdas a spus:
2008-06-09 12:53:40
ba ce panarame sunteti bah...voi care cunoasteti pe alde enache si ivan...ce baieti de cartier sunteti voi ma cand va dati cu parerea pe net despre ei...si mai ales cu nume de gen...,,anonim''///v-a intrebat pe voi careva ce treaba aveti cu alde nelutu si ivan...bagamias pula sami bag...
Ascunde Comentariu  `AI LASA a spus:
2008-06-09 12:54:47
sigur o sa il razbune cineva pe ivan...acum intrebarea cine o sa fie "alesul"
Ascunde Comentariu  zonvonholland a spus:
2008-06-09 12:59:45
Eu ma mut din galati daca totzi care atzi dat cu parerea aici suntetzi din galatzi. Mama, mama, ce de RETARZI !!!
Ascunde Comentariu  Nimeni altu a spus:
2008-06-09 13:08:14
Orice a-ti spune voi...Lumea stie k Ivan a fost nasu...Pe Nelutzu Enache l-a batut toata lumea:))) alde Bulumac l-au spart cu bataia:)))... A avut noroc de Laly si de Bogdan si sa ridicat si el oleaca apoi a mai facut vreo 2 melodii unde il injura pe Ivan si gata voi credeti k e mare shmecher...O fi shmecher da nu in fata lui Ivan Saulea Milica Bulumac si restu...:)
Ascunde Comentariu  zonvonholland a spus:
2008-06-09 13:11:11
Eu stau shi ma intreb... Oare garda monitorizeaza toate comentariile astea??? Bah, Saparicilor, avetzi grija ce latratzi !!!
Ascunde Comentariu  eu a spus:
2008-06-09 13:19:39
da frate...RESPECT PENTRU MARIAN IVAN....nu sunt jmecher...sunt un mic cunascator...dar omu Ivan a fost Zeu si va ramane in fatza lu enache si a sagetilor lui
Ascunde Comentariu  eu a spus:
2008-06-09 13:20:58
sigur monitorizeaza tot ...e clar....oare nelu enache e cel care a dat ordin sagetilor sa il omoare pe ivan? sau asta a fost intentia principala? crima? sau e altcineva in spatele lu nelu care dicteaza tot?
Ascunde Comentariu  Anonim a spus:
2008-06-09 13:23:39
Ascunde Comentariu  `AI LASA a spus:
2008-06-09 13:29:46
se pare k va trebuie adus la cunostinta "cunoscatorilor" k Ivan asta pe care il mancati de cur il batea pe Ijdileanu cu lantul de aur la cur pana sa rupt in mijlocul strazii si ia pus interdictie in galati...nu ia stat nimeni in fata...
Ascunde Comentariu  Anonim a spus:
2008-06-09 13:41:48
toate persoanele ale caror nume sunt aici scrise in frunte cu grosul vor fi pedepsite aspru de baietii lu ivan :)) si ce o sa im placa
Ascunde Comentariu  Diana a spus:
2008-06-09 15:53:31
zici tu asta? :))) d asta te dai anonim ? :)))))
Ascunde Comentariu  :/ a spus:
2008-06-09 13:42:04
in decursul destinului noi suntem niste piese de sah..nimik mai mult
Ascunde Comentariu  Rory a spus:
2008-06-09 13:49:36
Dumnezeu sa-l ierte!E o tragedie pentru familie,mai ales pentru copil!
Ascunde Comentariu  Angelin a spus:
2008-06-09 13:55:51
'' nu vorbiti fara sa stiti .. nu haliti mereu ce`auziti de la altii ''
Ascunde Comentariu  targoviste a spus:
2008-06-09 13:58:23
in final in loc sa traiasca fericiti si sa faca toti bani se omoara intre ei,si defapt vinovatii sunt aia care scot vorbe ...dar la final politicieni sunt adevarata mafie ciao respect pt cei care s-au dus
Ascunde Comentariu  `AI LASA a spus:
2008-06-09 14:00:05
nu mai e respectul care era acum 5-10 ani....unde erau toti uniti si fiecare cu partea lui de oras...al de ivan, renato, frosa, tiga, paul basescu, valeriu calu, piti capsa, marcel grasu, s.a.m.d...majoritatea s-au dus...fiecare nas isi are nasu...nu mai vb voi ca ala e smecher si nu are nimeni ce sa ii faca....k majoritatea au facut accidente cu masina sau au murit de boli...
Ascunde Comentariu  eu a spus:
2008-06-09 14:09:49
va incepe un mare razboi asta este sigur sa ne asteptam la zile sangeroase ....ptr ca nelu va raspunde de faptele sagetilor lui...si nu trebuie iertat R.I.P. Gothfather...
Ascunde Comentariu  nu conteaza a spus:
2008-06-09 14:25:02
nu inteleg de ce atatea lupte cu aceste comentarii ..care era mai smecher,care era tatic si care era nu mai stiu ce! fratilor,treziti-va la realitate,aici nu e vb numai de o singura parte ci de mai multe! si cu totii sunt smecheri in "cuiburile" lor! nu era ivan mai tare sau nelutu ... fiecare era smecher (RIP ivan ..) pe zona lui;) ca asa cum niciunu din ei nu a intrat in cuibul altuia si nu a facut razboi, asa a fost atras ivan aseara in tiglina 3 .. doar nu va imaginati ca s-a dus singur aoclo,fara sageti doar pentru o muiere! la urma urmei e treaba lor ce si cum au facut, pacat de omul din el! ca smechereala vine si trece! fereasca dzeu,nu doresc nimanui asa ceva, dar chiar cred ca nu isi mai au rost comentariile astea ... rabdare si adevarul va iesi la iveala ... si condoleante prietenilor si familiei .. salutari domnului nelu enache .. daca dumnealui a fost in spatele acestei chestii! ca nu se stie niciodata! Peace!
Ascunde Comentariu  `AI LASA a spus:
2008-06-09 14:25:47
sa speram k va fi din nou respectul care a fost acum 10 ani....pt k despre asta e vb...de respect...unii au uitat semnificatia acestui cuv....
Ascunde Comentariu  Mr.Saucy a spus:
2008-06-09 14:47:19
Mai oameni buni...
A murit un om, Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca!
Buni sau rai, si el, si altii, si-au asumat - in cunostinta de cauza - un mod de viata care implica astfel de riscuri...

@Vava: nota 10... ar trebui sa postezi comment-ul ala la fiecare articol, ca pe aici spiritele sunt prea infierbantate...
Ascunde Comentariu  nodles a spus:
2008-06-09 14:50:57
diferentza dintre cei doi era ca unu era om de afaceri altu baiat de cartier,unul a fost baiat de centru si altu de periferie a stat in 21 cu multi ani in urma cand eu aveam vreo 4 5 ani si cum stim cu totii totul pleaca de la bani;),,,nu tzin partea nimenui ca ala e mai smecher sau celalalt ca nu inpart si nici nau impartit banii cu mn oricum dupa mn ce a cautat a gasit...
Ascunde Comentariu  clar a spus:
2008-06-09 15:02:37
pai nu se pot compara. enache se imbata si facea panarama si scandal prin carciumi. smecher de cartier . pe ivan nu-l stia lumea . unul se cizelase...unul.....
Ca dovada tampenia pe care a comiso. tre sa fii tare prost sa faci in asa fel .
Ascunde Comentariu  Anonim a spus:
2008-06-09 15:07:54
mai stergeti-va de KK la gura si dupa mai vorbiti !
Ascunde Comentariu  ras a spus:
2008-06-09 15:10:51
de lucruri de-astea mai auzisem doar prin braila si-i consideram niste taranoi . sper sa se puna mana de la mana sa nu scape cine face asa ceva .
Ascunde Comentariu  iooo a spus:
2008-06-09 15:14:10
Baaai rashilor...Baaai castravetilor...ce mai faceti ba baieti? :)
Ascunde Comentariu  iooo a spus:
2008-06-09 15:15:33
Ascunde Comentariu  anonim a spus:
2008-06-09 15:20:53
mai lasati in pol mea bataiile ca vedeti unde se ajunge ....niste cacaciosii i viata unui om pentru fala sunteti niste sageti bine infipte care isi ating tinta atunci cand o trimiti...asa sunteti si asa veti ramane niste sageti de elita
Ascunde Comentariu  Nimeni altu a spus:
2008-06-09 15:27:38
Daca vine Gheara la gl crek isi face buncar Enache
Ascunde Comentariu  kaka a spus:
2008-06-09 15:36:52
marian ivan !!a fost jos palaria!!respect!!nu ma bag in lumea inerlopa chair daca am bani !!e mai bn asa
Ascunde Comentariu  neogalati a spus:
2008-06-09 15:42:46
tot nu ati terminat cu discutiile ... enache nu are nici o legatura cu moartea lu ivan! sunteti niste muritori de foame care vreti sa va ridicati cartieru in slavi ... a fost cu totu' alta chestie nu intru in detalii ... da cu HUMMERU trecea peste toate sagetile lu nelutu cu um picior pe geam si un deget in nas! asa ca GUUUURAAA ... e un interes mai mare , cum am mai zis si repet nu intru in detalii
Ascunde Comentariu  TH a spus:
2008-06-09 15:48:33
paca k a murit... frate, ce oameni.. se omoara k in vestul salbatik..
Ascunde Comentariu  TH a spus:
2008-06-09 15:50:34
ala kre l-a omorat pe ivan trebuie taiat bucati mici-mici si facut SHAORMA !!!intelegetzi??
Ascunde Comentariu  Rus_DeMi a spus:
2008-06-09 15:55:36
toti castravetii vb de smecherii.... ba..vati facut temele pt maine ma..... si voi ati avut combinatii cu smecherii....adevaru ca sa tai un om e mare smecherie..... auzi la aia pakolo ca stiu ei cine pe cine si cum la atacat pe om.... ce dracu aveti ma in gusa ati mancat ceva azi?...plimbativa ma gagicile pe faleza(alea saracilor) si lasati oameni in pace....cand ati scris comentariile astea cred ca vati pus si batice in cap ca babele....... numa cunoscatori in orasu asta.... vreo combinatie nu aveti si voi?..
Ascunde Comentariu  Anonim a spus:
2008-06-09 16:05:57
Nelu Enache intradevar nu iesea din 17 singur.Fara taxi.Fara baietii langa el.Cand era Lali si Bogdan cu Nelu nimeni nu sufla in 17 ca stiau de ei...oricum trebuie sa iasa si ashtia si creca intra toti deaodata iar la parnaie
Ascunde Comentariu  Nimeni altu a spus:
2008-06-09 16:11:51
Unde tre sa iasa ma Laly si Bogdan?Esti nebun? Sa iasa la apel crek....
Ascunde Comentariu  zonvonholland a spus:
2008-06-09 16:12:11
Bravo mah, Rus_DeMi....
Asta da, un comment deshtept !!!
Ascunde Comentariu  Rus_DeMi a spus:
2008-06-09 16:15:14
cel mai tare comentariu care lam citit ....zice un copil...ca daca facea enache legea in oras ne scobeam cu toti sa le dam taxe...da ce treaba ai tu ma paduche lesinat...pai ce taxe de protectie sa platesti tu la salariu tau de 2 milioane pe luna...dute dracu de plavan...pai cand vreodata o sa aiba enache putere ma?... a fost pistol cu apa pe langa marian.... si aku sunt alti..!!!ce dracu tot comentati voi de enache al vostru....? pisavati voi pe el... e o mare panarama... orcine poate sa sparga o consignatie si sa cheme doi lautari si sa se inregistreze pe telefon si sa injure pe altii...si dupaia sa se mai puna si pe net sa auda lumea ce smecheri sunt ei.... cand vreodata o sa ajunga ala la valoarea lu marian....pai marian a fost respectat peste tot in europa.... adevaru ca si enache il respecta lumea nu numa aia din 17 si aia din 16...mare om mare caracter enache asta(O MARE PANARAMA CU BURTA)
Ascunde Comentariu  Imhotep a spus:
2008-06-09 16:16:22
in joc nu era smecheria si nici dusmania....erau si sunt alte interese (10 MIL de euro ) pe care ii facuse Ivan recent......asa ca...daca nu stiti nu mai latratzi degeaba......economisiti timpul asta si jucati un joc poate.... nu va mai dati cu parerea daca nu stiti.....O sa fie RAU de tot la Galati odata cu venirea lui Gheara!!! Enache ...sper sa fii departe akum....
Ascunde Comentariu  zonvonholland a spus:
2008-06-09 16:18:24
Bv mah Rus...
In continuare cel mai bun comment....
Ai inspiratzie...
Ascunde Comentariu  john doe a spus:
2008-06-09 16:30:54
Ascunde Comentariu  Imhotep a spus:
2008-06-09 16:31:00
DUMNEZEU SA IL ODIHNEASCA IN PACE!!! MACAR ACUM ARE PARTE DE PACE!
Ascunde Comentariu  gheruta a spus:
2008-06-09 16:31:31
dumnezeu sa-l ierte !,dar fara interlopi nu s-ar putea.
Ascunde Comentariu  Imhotep a spus:
2008-06-09 16:33:29
Un bărbat din Galaţi, cunoscut ca fiind unul din capii lumii interlope din oraş, a murit după ce a fost înjunghiat, în noaptea de duminică spre luni, incidentul petrecându-se în faţa unui bar din cartierul gălăţean Ţiglina III.

Anchetatorii gălăţeni susţin că există doi suspecţi în cazul uciderii lui Marian Ivan, considerat unul dintre capii lumii interlope din Galaţi, iar în prezent aceştia sunt căutaţi de poliţişti.
"Fapta s-a petrecut duminică, în jurul orei 23.30. La ora 24.00 Marian Ivan era deja decedat. Se fac investigaţii, sunt doi suspecţi în cauză, care până la ora aceasta nu au fost prinşi. Se pare că ei sunt autorii, pe fondul unor conflicte mai vechi, din câte ştim noi la ora asta", a declarat, luni, Nicolae Chirilă, prim-procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi.

Marian Ivan, unul din capii lumii interlope gălăţene, a murit, duminică noaptea, fiind înjunghiat cu un cuţit, în timp ce se afla în faţa unui restaurant din cartierul gălăţean Ţiglina III.

Conform unor surse din Poliţie, Ivan ar fi fost înconjurat de mai mulţi necunoscuţi în momentul în care ieşea din bar. Unul dintre agresori ar fi scos un cuţit pe care l-a înfipt în spatele bărbatului, după care atacatorii au fugit. Deşi la faţa locului au venit imediat medicii de la SMURD, viaţa bărbatului nu a mai putut fi salvată.


RAPORT MEDIAFAX
Ascunde Comentariu  Anonim a spus:
2008-06-09 16:34:24
bai deci pana la urma sa va zic...eram al spital si vorbeau alde nicodom si ziceau k a venit nelu enache si ai abgat cutitul in spate cand era cu o pizda iesise din continental si la injunghiat la masina...si ia bagata cutitul in plaman si plamanul i s-a umplut de sange...apoi lau cautat acasa pe nelu enache dar a disparut...si sa anuntat in toata tara...toti are au fost prieteni cu el...tot interlopi din alte orase...s-a pus pret pe capul lui
Ascunde Comentariu  ionut a spus:
2008-06-09 23:38:11
sa-i trag la muie lu nelu enache si la toate sagetzile lui...enache...o sa fii sfashiat...si sagetzile tale la fel...o sa avetzi soarta lu tarzan...pt k sangele,sange cere. RESPECT MARIAN IVAN!R.I.P
Ascunde Comentariu  monica a spus:
2008-06-09 16:40:10
sa ii fie tarana usoara...mie nu imi vine sa cred ce se poate intampla pe zi ce trece in galatiu asta...oricum eu nu cred ca enache a facut asa ceva pt k eu il cunosc pe el si nu il cred in stare de asa ceva...el e un baiat super finutz...de marian ivan nu pot spune nimik pt ca doar am auzit de el dar eu personal nu l-am cunoscut...acum nelutzu ai tu grija de tine...dumnezeu sa il ierte!!!:O:O:O:O:O
Ascunde Comentariu  concetatean a spus:
2008-06-09 16:43:29
Nelutu nu ia facut panda ci a ajuns acolo pe starada de la continental cu vre-o 20 de minute inainte ca sa ajunga Ivan sa o duca pe curva aia a lui DENISA acasa ... multa lume isi pune intrebarea cum de se stia NELU unde o sa ajunga Ivan ... Apropo de la locul unde a avut oprit AUDI-ul , Ivan (undeva in spate lateral fata de Complexu Continental) locul de unde a inceput si scandalul .. pana la locul unde a fost injunghiat e ceva distanta . Aseara politia a facut cercetari pe tota raza aia ... Oricum am inteles din anumite discutii ca ar fi vb de o praduiala facuta de curva aia ... si ar fi implicati si alti lideri ai lumii interlope nu numai din Galati .... Dumnezeu sa-l odihneasca ! Si sa VEDEM cine ii va lua locul .
P.S. Grosule te mananca in cur sa faci un reportaj de genu asta ... incearca sa fii impartial si sa redai corect evenimentele nu scrie doar de dragul de a te razbuna pt o discutie mai vecke purtata cu Ivan ;) Vezi ca nu- frumos ...
Ascunde Comentariu  Domnu' Roşu a spus:
2008-06-09 16:48:56
O grămadă de târfe comentează pe aici... ştergeţi-vă botul de mâzgâz şi duceţi-vă să vă uitaţi pe pozele din Ciao!.

De analfabeţii şmecheraşi şi ei... nu mai vorbim. Cum spunea Puya: Alţii spun nume de şmecheri, de neamuri de ţigani/Dar vorbele lor nu valorează doi bani.

Ascunde Comentariu  virgil a spus:
2008-06-09 17:08:07
concetatean tu crezi ca Ivan atata minte a avut sa fie vandut de o muista ??
Ascunde Comentariu  Shaolin din 19 a spus:
2008-06-09 17:25:56
Imi bag pul ain enache ca a facut mah a supt o mare pula dal draq de panarama era sageata lu ivan ii cerea voie sa iasa din catier cand sia luat injoseala sa simtit bine bagamis pula in el de nepot aseara eram langa nevasa si nu vroiau nepoti aia de gabori sa se duca la ivan pisamas pe toti si pe forsa si pe ivan si pe enache si bulumac toti sunt niste pisati intre buci
Ascunde Comentariu  gigi_carabina_carbit a spus:
2008-06-09 17:28:03
sunteti niste retardati care ling in c*r acesti smecheri fara scoala.sa ma c*c si pe unu' si pe celalalt.nu va da nimeni o lingura de ciorba daca ridicati in slavi pe unul dintre ei..."greii galatiului" :)))))...cateilor, invatati sa cititzi si sa va semnati ca habar nu aveti.lasati comentariile pe forumurile astea ;)
Ascunde Comentariu  Marian_Ivan a spus:
2008-06-09 17:31:05
Ba copii si cotei care v-am avut pe langa mine...eu am ajuns bine aici...pe insula....am 2 femei....voi vedeti ce faceti in orashul ala obosit..ca eu m-am scarbit de el...:))) >:) rupetiva capetele intre voi...idiotilor :)))))))) ca prosti mai sunteti !!!
Ascunde Comentariu  undername a spus:
2008-06-13 08:34:36
bun asa!!!!americanii astia a???se poate tasta si de sub pamant nu:)))chia si mort!!!!!!!impuscate ma ciobanule si nu mai folosi numele lu parciu ala .....
Ascunde Comentariu  d... a spus:
2008-06-09 18:06:10
ACUM VA INTEB SI EU CEVA,CA VAD CA SUNTETI FF BINE INFORMATII,,,CINE A VRUT SA IL OMOARE PE ''ROY'' ALIAS OVIDIU POPEANU?
CE SE AUDE PE LA VOI?
Ascunde Comentariu  252 galati a spus:
2008-06-09 18:14:47
URMATORUL CARE MOARE VA FI NELUTU ENACHE DAR STITI DE CINE? DE MAINILE LUI LALI SI A LUI BOGDAN O SA VEDETI DACA NU SE ALIAZA ASTIA 2 CU MAFIA LUI MARIAN RETINETI SI MAI VB CUNOSC BENE ACESTE 3 PERSOANE NELU BOGDAN SI LALY!!!
Ascunde Comentariu  alex a spus:
2008-06-12 18:29:29
lali e un tip de 3 schioape, care e smecher ca a taiat doua babe si 3 adolescenti de 12 ani, si ca a dat cu sabia in cap nush cui...fracsu la fel...primisera amandoi parca cate vreo 20 de ani, asta nu e dovada de smecherie, ci de prostie...eu cate rahaturi am facut...nu am nimic la dosar. El de c enu face la fel?
Ascunde Comentariu  COX a spus:
2008-06-09 18:19:37
Bah alde praf de pusca cu carbit cu tot... retardat esti tu mah... aici nu pupa nimeni pe ivan sau pe enache in cur ... doar sun simpli oameni care au un anumit respect pt ivan... "sa ma c*c si pe unu’ si pe celalalt" :)) u ai avut sangele lu marian ivan in pula de tot te caci pe el atat? ODIHNEASCASE IN PACE.RESPECT IVAN.
Ascunde Comentariu  Romeo a spus:
2008-06-09 18:31:22
din ce commenturi lasati aici deduc k Ghiara tre sa vina in Galati si sa il omoare pe Enache....altu a zis k Enache e departe...mai bn lasati comentariile deoparte si sa vedem ce se va intampla....sper k cel care la omorat pe Ivan sa aibe aceiasi soarta...mai mult nu merita
Ascunde Comentariu  Romeo a spus:
2008-06-09 18:33:57
app....ba carabina....dak vine enache sau mai traia ivan si venea la tine am impresia k le pupi pula....nu te mai da mare si tare k de fapt esti doar un kkt...te cumpara ivan dak mai traia...si pe tine si toata familia ta....
Ascunde Comentariu  Romeo a spus:
2008-06-09 18:35:43
astea sunt doar diferite opinii ale diferitelor persoane....fuckin` ret
Ascunde Comentariu  costel... a spus:
2008-06-09 18:41:32
sunteti toti niste rasuri de oamenii....nu mai vb degeaba k nu va da sa halitzi si voi ceva vedetiva cel mai bine dea le voastre
Ascunde Comentariu  Anonim a spus:
2008-06-09 20:05:03
ba idiotilor numai vb voi de smekerie ca sunteti varza, nu aveti nici cele mai mici indici dc se uintampla in orasul asta, care va este frik sa ieisti seara sa luati o paine............. muieeeee
Ascunde Comentariu  NFF a spus:
2008-06-09 20:22:11
asa e mah Anonim... nu ies seara sa iau paine ... trimit sageti k tine sa imi ea..... vb u de smecherie ... k vb aia u esti greu... de asta esti anonim... uitete dupa nr de imatriculare si ma gasesti in caz ca vrei sa ma arzi :)) crek numai combinatii esti tot :)) condoleate familiei ivan.. ODIHNEASCASE IN PACE
Ascunde Comentariu  Anonim a spus:
2008-06-09 20:33:31
mai baieti , cine moare si cine traieste ....mai putin important .

partea proasta ca acest asasinat a deschis drumul mafiei tiganesti . pana acum stateau cu afacerile lor si nu se spargeau in figuri , asa cum se intampla pe la braila . prostia asta i-a dus sus tare pe grafian si calo . au si smecherie, si bani si tot ce vreti voi . asa e cand se fac lucruri fara cap . vinovati sunt toti, inclusiv ivan . enache si oamenii lui mai taiasera pe unii si altii dar nu au fost pusi la locul lor la timp. acum e prea tarziu pentru toti . pregatiti-va sa va inchinati pletosilor. e taaaare geeeuu . ufff prostia romaneasca....
Ascunde Comentariu  marian a spus:
2008-06-09 22:26:02
nici unu nu stiu adevaru clar,doar unu a zis ceva pe aproape ,cel care a zis ca a vb cu nicodim ,oricum nelu enache cu marian ivan se impacase de o spt , si prieteniile din lumea noastra nu dureaza mult !Dumnezeu sa il ierte ,respect pt. Marian Ivan
Ascunde Comentariu  alinutza a spus:
2008-06-09 23:27:26
ala kre ai zis k marian ivan a iesit cu una denisa dintr-o scara ai fost u acolo si ai vzt?...si de unde stii u cum o cheama pe aia?...apoi afla k audi ala de kre zici u era a lu nevastasa lu marian ivan si ea a venit cu el acolo...si in ultimu rand afla k 3 sageti de-a lu nelutzu l-au urmarit pana in continental pe ivan (kre era pe jos nu cu masina cum zici u) si apoi l-au sunat pe nelu kre a venit cu alte sageti de-a lui...informeaza-te mai bn si nu mai scrie minciuni pe aici
Ascunde Comentariu  undername a spus:
2008-06-13 08:36:43
fa da u daca studiezi drep de unde pula mea stii atatea despre cap de pula ala de ivan......ai stat la pula lui toata viata cumva???
Ascunde Comentariu  Anonim a spus:
2008-06-09 23:44:23
vedeti k nelu enache tocmai a fost prins de garda cu ina doua sageti deale lui....acuma dak intra la puscarie a belit pula k si alde lali vor sal omore k iau lasta la greu....nare udne sa fugta oriunde sar duce oricum merleste...
Ascunde Comentariu  Anonim a spus:
2008-06-09 23:46:18
si va mai zic...k deja vineau din germani oamanei sla merleasca pe nelu enache si de asemeni vine si nicu gheara toti o sa ajunga maine dimineata...cei din germani care au venit sunt deja la bucuresti in compania lu nicu gheara si maine spre dupamaiaza o sa ajunga toti in galati
Ascunde Comentariu  Anonim a spus:
2008-06-09 23:48:20
si ca sa va zic tot ivan cand a iesit din continetal a apucat sa fuga 50 de metri apna lau prins alde enache si lau batut prima oara cu ranga si dupa aia iau aplicat 2 cuttie in spate din care unul in plaman de i sa umplut plamanul de sange de a murit si inca un cutit in gat....tot ce va zic va zic din surse sigure....
Ascunde Comentariu  nume a spus:
2008-06-10 01:38:29
dumnezeu sa'l ierte pe marian ...personal nu'i cunosc bine pe nici unu dintre ei ..doar pe marian l'am vazut de 2 ori si a fost un tip de nota 10 ..tot se zice de Enache ca e smecher dar nu e, si nici nu va fi in veci oricat ar incerca el.va fi smecher pentru copiii de 16-17 ani dar in rest nimic .daca chiar era smecher nu mai apela la omoruri pe la spate si sa trimita sageti .de ce nu s'a pus fata in fata cu ivan ?pentru ca nu l'au tinut coaiele .asta e smecherie? e prostie si asta nu se vindeca . Ivan n'a cumparat prietenia nimaniu , pe cand Enache.. sa fim noi sanatosi
Ascunde Comentariu  assssssss a spus:
2008-06-10 02:03:06
Ascunde Comentariu  assssssss a spus:
2008-06-10 02:05:23
daca era smecher nu-si tocea talpile mergand pe jos(nelu).aku de ce sta ascuns daca e sme???
Ascunde Comentariu  assssssss a spus:
2008-06-10 02:07:01
dumnezeu sa-l odihneasca pe ivan.respect.
Ascunde Comentariu  assssssss a spus:
2008-06-10 02:09:53
esti domn cu fusta tu mah:)))) sau cu slit pe stanga:)))
Ascunde Comentariu  nume a spus:
2008-06-10 02:14:08
domnu' rosu imi scuzati impertinenta, dar nu m'as mira daca ai ajunge ca ivan.esti genu' de om prost , cu tupeu pe net si fetitza pe strada.nu'i asa ca am dreptate?
enache a fost urs toata viata lui , parca il vad umflat tot , vizavi de complex.....ivan era intr-adevar tata lor , a aproape tuturor....a fost si a lu enache o periodata mare , pana l-a batut ursu in la roca , de fata cu toata lumea :)) ....omu e urs ....toata lumea stie ca la bautura nu te intelgi cu el , sa mai zic ca de ziua lui si-a adus aminte una alta si a batut jumate din invitati ?? Enache e urs .....toata lumea care il cunoaste stie , asa a ajuns sa se certe cu toti .... multi care i-au fost ca fratii (milica , lali mai nou ) .... inclusiv cu ivan.... care a fost seful lui multa vreme , pana cand n-a mai suportat ursu si a dat cu el de pamant prin La Roca......:))

mai tineti minte cand plangea georgel pe la otv ca i-au rupt mainile ??? e urs omu......si pe ivan l-a batut de mai multe ori....

povestea e lunga ..... oricum enache e cel mai mare urs care a existat vreodata...multa forta si putina minte , ivan era exact opusu....

multi au scris ca d c a venit cu "cateii" enache , ca trebuia sa se bata cu ivan singur ??? :))))) daca il stiati macar din auzite pe enache ati fi stiut ca batea 20 de ivani deodata ....nu e vb de asta , sincer nu cred ca sunt multi din toti baietii lu ivan care ar putea sa-l bata pe enache fara ajutor , si ivan are multi baieti....ivan nu avea nici o sansa , nici daca sabia era la el...:)))

ursu manca 10 ivani deodata , pt ca ivan nu a fost niciodata mare luptator....:)) ce dreacu , daca e vb de catei , pai ivan are numai catei , pt ca el fara ei nu era nimic.....a fost inteligent oricum ca desi il bateau 99% din toti baietii lui (ca de-aia si-i tinea) a stiut sa se faca respectat....


ma mir ca l-a omorat mai ales ca se impacasera acum cateva zile.....nu il vedeam in stare , l-a batut de multe ori .... si pe ivan si pe georgel si pe multi capi interlopi....da nu crdeam sa aibe curaj ursu sa-l omoare......


nu va mai kkti pe voi , nu o sa-l omoare nici o gheara si nici un cordunean ,stati linistit.....de cate ori l-a ciufulit pe ivan , trebuia gheara sa-l omoare de 5 ori pana acum...... o sa-l aresteze si o sa faca 15-25.....omu e urs , nu are nimeni ce sa-i faca in afara de garda......de cate ori au venit in 17 sa-l bata pe enache si-au luat-o in mana ...nu ai cum , se strang sute imediat pt urs si sunt sute care intzeapa nu fug.......de ani de zile se chinuie ivan cu el , cine stie povestea stie la ce ma refer......asa e , enache a avut interdictie in galati multi ani , ca ivan avea sute de oameni tot orasu , firme de protectie etc.....si logic ca enache trebuia sa stea numai in cartier...da in toti ani astia cat a stat in 17 n-a avut nimeni ce sa-i faca.....17 e 17 au venit de n ori sa-l bata in complex si de fiecare data n-au avut ce sa-i faca......



imi pare rau de ivan ca a facut multe pt multi.....pe unii ia scapat de oltcit ( SA____) :))) , pe altii de dacii :)) , da hai sa nu intram in amanunte...:)) .a facut gesturi frumoase asa in general......dumnezel sa-l ierte
Ascunde Comentariu  Domnu' Roşu a spus:
2008-06-10 02:43:56
Nu-ţi scuz impertinenţa pentru că tu eşti genul de om prost, cu tupeu pe net şi fetiţă pe stradă, dar care are şi gura mare şi nu tace acolo unde ar trebui să se simtă cu musca pe căciulă. Dacă nu ai mai mult de 15 ani şi o şcoală profesională, iar Becali e idolul tău... e grav. Nu-i aşa că şi tu eşti un pui de şmecher? Că-l cunoşti pe nu-ştiu-cine, văr cu nu-ştiu-care? Vezi că ai de învăţat pentru la vară, culcă-te, nu mai sta târziu, să te poţi trezi mâine dimineaţă.

Articolele ce l-au avut ca subiect pe mafiotul haşurat au scos la iveală ceea ce ştiam demult: trăiesc într-un oraş de tot căcatul, plin de aspiranţi la şmecherie, însă care nu ştiu să lege două cuvinte şi n-au o chiflă în stomac, trăind din salariul mizer al mamei, femeie de serviciu pe la vreo şcoală. Rău fac ăştia că vă dau calculatoare în rate...
unu din putinii care chiar stie cate ceva. Tot ce ai zis este 100% adevarat !! in rest 9/10 comentarii sunt total aberati
Ascunde Comentariu  gilbert a spus:
2008-06-10 02:51:21
ivan a fost o doamna bine ...... ajutat de niste catei ..... ca in doamna si vagabontul .... asa si-a ridicat fusta sus ... mai departe ... scrie in carte ..... la cimitir la eternitatea !!!!!!
singur lucru care la gresit e ca Saulea inca mai are oltcit :)) , pe ala nu la scapat ivan de tigaie
Ascunde Comentariu  Anonim a spus:
2008-06-10 09:10:43
baaaa a fost prins enache cu inca 2 de garda
Ascunde Comentariu  Mia a spus:
2008-06-10 09:40:16
toti va dati cunoscatori...stiti ce a facut fiecare dintre ei 2 la viata lui si cik voi acuma sunteti baieti ca lasati aicea niste comentarii...:-j...da tu ala:"enake urs , ivan sef - scurt si cuprinzator" daca tot dai atatea amanunte si zici ca le stii tu pe toate de ce nu zici ma cn esti? lasati niste comentarii de va doare capu...stiti voi desteptii pulii da cand e vb sa ziceti cine sunteti: anonim frate ca ma omoara lumea:-j...vedeti`va de trb voastra! Ivan a fost un om mare...voi astia care lasati comm nici sa`i carati crucea nu meritati!
Ascunde Comentariu  bulumac mic a spus:
2008-06-10 09:34:11
bai nlu enache a fost ca un caine ptr ivan...asa ca nu mai mancati kkt
Ascunde Comentariu  nume a spus:
2008-06-10 09:47:50
Domnule rosu' imi pare rau dar trebuie sa va dezamagesc ..nu am 15 ani , nu sufar "smecheria de cartier" si nici pe becali.nu am facut scoala profesionala stai linistit , am chiar si o facultate urmata si un masterat .Ba chiar mai mult sunt si antreprenor intr'o tara straina si crede-ma ca chiar sunt fericit ca am scapat de marlanie.nu am sa stau acum sa'ti dau tie detalii ..ma rog..ma'ntelegi nu?numai bine
Ascunde Comentariu  Domnu' Roşu a spus:
2008-06-10 12:30:22
Înseamnă că tot prin furtişaguri ai ajuns acolo. A avea o facultate implică automat şi stăpânirea limbii materne, cel puţin. Ai tu masterat cum are şi regele Cioabă, luat înaintea bacalaureatului.
Ascunde Comentariu  nume a spus:
2008-06-10 10:00:58
deja o dai in prostie ..puti , esti si tu un vierme la fel ca toti ceilalti ..nu te ai agita ca un pepsi ?ai ceva de zis?suna'ma 0033679795723 .
Ascunde Comentariu  Anonim a spus:
2008-06-10 11:26:01
cine umbla-ncet shi sigur, ca un cadillac? oare sa se fi razbunat ratzushca?...
Ascunde Comentariu  Domnu' Roşu a spus:
2008-06-10 12:37:10
Dragilor, nu le mai semnaţi anonime, scrieţi dracului un pseudonim măcar, altfel arată discuţia de parcă ar fi purtată de un singur analfabet, nu mai mulţi.
Ascunde Comentariu  un galatean a spus:
2008-06-10 13:38:20
Mare dreptate aveti. Dar ce le poti cere la acesti analfabefi? In loc sa mearga la scoala sa invete macar sa scrie si sa citeasca corect, pe ei ii intereseaza mai mult ce fac cei din "lumea interlopa". Vad ca mai toti tin cu ei si nu spun nimic de legatura acestor nemernici cu candidatul PD-L -ului la Primarie. E ingrijorator cum gandesc acesti copii. Ei cred ca daca sunt sau stau pe langa acesti indivizi sunt mai interesanti. E vai si amar de viitorul lor. Pacat ca dupa 18 ani, asa arata democratia noastra.
Ascunde Comentariu  Anonim a spus:
2008-06-12 01:09:34
Cred ca forma corecta este "acestor analfabeti" si nu "la acesti analfabeti", daca tot ati adus vorba de aprecierea corectitudinii scrierii in limba romana.
Ascunde Comentariu  kuku a spus:
2008-06-10 13:47:32
cred ca sunteti doi prosti care nu intelegeti ca nu ne intereseaza candidatul la primarie . suntem peste voi pentru ca stim problema noastra si nu va lasam sa ne atrageti in alte discutii folosindu-va de acest eveniment nedorit . si apropo ....vezi ca ai scris analfabefi ...asa ca dute la scoala tu si invata sa scrii corect .
Ascunde Comentariu  Domnu' Roşu a spus:
2008-06-10 14:28:04
Sunteţi peste tot pe unde? Pe la cozi pe la bănci, făcând credite pentru a vă lua telefoane mobile şmechere, sau unde? Câţi din aşa-zişii şmecheri din Galaţi au bani cu adevărat şi afaceri profitabile? Şmecheri doar cu numele şi cu pumnul... e trist că în secolul 21 în asta mai constă şmecheria. Mai trist este că sunt şi proşti ca voi care cred asta. Adevăraţii şmecheri sunt cei din umbră, din lumea politică, cei care au puterea şi nu atrag atenţia asupra lor. Lasă-l pe Neluţu ăla să fie şmecher printre copii şi tineri fără viitor, că dacă supără vreun şmecher adevărat pur şi simplu o să dispară, fără tam-tam şi fără urme.

P.S. În locul tău nu mai aduceam vorba asupra scrisului corect... nu într-un comentariu în care ai greşeli elementare cu duiumul.
Ascunde Comentariu  alex a spus:
2008-06-10 14:56:31
sunt perfect de acord...stie vreunu cat costa sa-ti aduci un asasin din tarile estice(Moldova, Ucraina, Cecenia, Rusia?). Smecherul din ziua de azi, are afaceri murdare, dar are fatada curata, si umbla la costum, si nu-l stie nimeni. Acolo sta puterea, nu in Nelu Enache, sau Marian Ivan, care de drept si de fapt sunt niste catei...adica sincer...se bat si se taie parca ar fi in evul mediu...secolul 21 nene...daca cineva iti face probleme si te deranjeaza...fara tam-tam si galagie, PUI PE CINEVA SA-L ARANJEZE, si nu lasi nici o urma, punct!
Ascunde Comentariu  alinutza a spus:
2008-06-10 14:34:13
anonim sa mor din toate comenturile kre le-ai lasat nu stiu dak gasesti 2-3 fraze adevarate...cn ti-a zis tie k l-a prins pe enache?...adik aia kre se ocupa de caz spun k ink nu i-au prins pe autori si u vii aici si ne spui noua k l-au prins...si vz k nu erau atat de multi kti zici u ci erau numai 2...cel putin asa zice lumea kre a vzt de la balcon scena...pakt k nu au curaj cei ce au vzt sa faca declaratii...sper din tot sufletul sa il omoare cineva pe nenorocitul asta de enache ca sa nu mai ia viatza la altii asa cum a facut cu varmiu apoi cu marian ivan si cn stie pe cati i-a mai omorat
Ascunde Comentariu  Romeo a spus:
2008-06-10 18:16:31
ti-a omorat fratele???e ceva..........fara cuvinte.....
Ascunde Comentariu  catalin a spus:
2008-06-10 14:53:05
Ascunde Comentariu  Diana a spus:
2008-06-10 15:00:56
de mine? Razbunarea de Gilbert Grellet ieri m`am apucat de ea si azi dimineata am terminat`o. E frumoasa o recomand :P
Ascunde Comentariu  Domnu' Roşu a spus:
2008-06-10 15:04:13
De analfabeţii de mai sus era vorba. Ei citesc cel mult ambalajul de la ţigări.
Ascunde Comentariu  pff a spus:
2008-06-10 15:09:18
imi place de voi ca vorbiti mult...Nu au cum sa prinda faptasul, pentru ca faptasul e deja plecat din tara. Salutari din Elvetia baieti
Ascunde Comentariu  Enache Laurentiu a spus:
2008-06-10 15:06:38
Precizez inca de la inceput faptul ca, in ciuda numelui pe care il port, nu am nici un fel de legatura cu principalul suspect al asasinatului.
Am ajuns pe acest site cautand mai multe informatii legate de aceasta crima: informatii "din culise", ca sa zic asa. Este singurul site pe care am gasit ceea ce cautam. Motivul pt. care sunt interesat de aceasta problema este unul foarte simplu: imi fac griji pt. familia, prietenii si concetatenii mei. Initial, cand am auzit aceasta veste, nu m-am gandit decat la faptul ca se va creea o mare agitatie in oras si ca oameni care initial nu au fost niciodata implicati in aceasta poveste pot avea de suferit din diferite motive. Ma refer aici la actiuni de "prospectare a pietei" de catre clanuri care pana acum nu aveau acces in oras, conflicte in mijlocul carora se pot afla oameni nevinovati (locul nepotrivit, momentul... asemenea) etc..
Gasesc normal faptul ca acest scandal suscita asemenea interes, in special in randul tinerilor, care vad astfel cu ochii lor faptul ca titulatura de "interlop" nu iti aduce gacici la poarta si-ti ofera loc la o masa a restaurantului cel mai select, chiar daca aceasta era deja rezervata, ci este o adevarata povara. Marii interlopi din tara primesc titulaturi precum: "un important om de afaceri" sau "un membru marcant al partidului", ceea ce ii face foarte fericiti.
In concluzie: a murit un om iar un altul este in aceste clipe haituit. Comentati cat doriti pe seama acestor intamplari insa feriti-va cat puteti de mult de astfel de cercuri, mai ales daca o faceti din teribilism. Nu vad nimic rau in a cunoste pe cineva din lumea interlopa, insa e de condamnat cel caruia acest lucru i-a provocat frisoane placute pe sira spinarii sau care se lauda cu acest lucru.
Numai bine!
Ascunde Comentariu  ptr domnu' roshuu a spus:
2008-06-10 15:20:59
ptr domnu' roshu care o face pe interesantu ....trage-ti ...:-j bre siguranta la contor sa ramai fara curent.
Ascunde Comentariu  alex a spus:
2008-06-10 15:27:05
intradevar, foarte destept....
cine reuseste sa-mi traduca ce a zis "ptr domnu' roshuu", ii fac cinste cu o bere.
Ascunde Comentariu  Romeo a spus:
2008-06-10 18:20:39
cred k a vrut sa spuna ceva de genu "inchide compu si nu mai intra pe adresa asta"....presupun si eu
Ascunde Comentariu  da..da..da.... a spus:
2008-06-10 15:33:09
acesta este singurul lucru adevarat....:))))....si eu fumez...dar mai si citesc in timp ce fumez...cat despre acesti copii care sunt din ce in ce mai "rai"....e grav...nu stiu nici in ce data a fost ultima revolutie...dar de sabii si topoare....stiu toate detaliile....:)) trist....
Ascunde Comentariu  ma ofer eu :))) a spus:
2008-06-10 15:34:51
cred nu sunt sigur :))) daca isi trage nenea ala siguranta(sau sa scoata busoanele) ar ramane fara curent asa nu ar mai scrie nimik pe forum :))))))))) astept berea
Ascunde Comentariu  alex a spus:
2008-06-10 16:23:13
nu nu...el a zis ca daca-ti tragi siguranta, ramai fara curent...deci...e si electrician bun omul...bv bv...berea se duce la el:))
Ascunde Comentariu  braila a spus:
2008-06-10 15:48:54
vai de capul vostru analfabetilor,retardatilor si muritorilor de foame....cum le stiti voi pe toate.ce panarame de baieti si tarfe sunteti.important este ca a mai murit o gagica...cum de altfel sunteti toti care suferiti de smecherie
Ascunde Comentariu  pt Braila a spus:
2008-06-10 18:35:08
bai sateanule....la voi......braila e plina de pizde k tine si k multi altii......iar gagica e pizda aia care a stat in fata compului si a lasat comm ala pe forum....ma scarbiti braileni jegosi....
Ascunde Comentariu  undername a spus:
2008-06-13 08:41:47
fututi mormintii in gura de scarba moldoveanca care esti!!!!da cum pula mea iti permiti ma jegosule sa vb de braila asa cand u macar nici nu stii unde se afla pe harta ma caine obosit.....rasistu pulii......o sa vezi u cand o sa inceapa braila sa se extinda ai sa vezi cum ai sa vrei s-o sugi si pe gratis numai sa poti sa iesi si u dupa 10 noaptea afara din casa ca sa nu cumva sa te astepte baietii sa-ti dea l botik
Ascunde Comentariu  Anonim a spus:
2008-06-13 09:06:42
am vaga impresie ca ai visat un thriler noaptea trecuta... cumva ii luase-i tu locul lui Marian Ivan?... mai baiete nu suntem in jungla... si era MAD MAX a trecut de mult, asa ca lasa fanteziile de jmecher la tine in cartier.
Ascunde Comentariu  Domnu' Roşu a spus:
2008-06-10 19:17:31
Pe mine mă scârbiţi cu toţii, prostia nu are graniţe şi nici limite, că e Galaţi, că e Brăila, aceiaşi distruşi fără ocupaţie, buni la nimic.
Ascunde Comentariu  alex a spus:
2008-06-10 20:28:51
yep...this is fun:)
noi stam si latram pe aici...20 de insi aruncam cu scuipat in stanga si-n dreapta...si domnii de la antidotul.ro castiga bani din reclame...o mica intrebare: De ce postati?
Ascunde Comentariu  Domnu' Roşu a spus:
2008-06-10 20:31:04
Ascunde Comentariu  Mia a spus:
2008-06-11 08:54:10
Domnu rosu mai sugi pizda!!! taci dragu ca numa gura`i de tine marele baiat:)))
Ascunde Comentariu  Domnu' Roşu a spus:
2008-06-11 15:28:31
Neee, aia o sugeţi tu şi mă-ta, doar cu asta vă ocupaţi (şi probabil aţi „lucrat” pentru Marian Ivan, la departamentul WC-uri mobile).
Ascunde Comentariu  cienva din 20 a spus:
2008-06-10 22:21:07
bai baieti daca vreti sa vedeti cat de smecher a fost omu asta sa va duceti la imormantare....bine k nu o sa aibe acces toti coteii...numai cei care lau cunoscut sau umbla cu oameni smecheri alde nicodim si care mai sunt...o sa vina smecheri din toata tara...plus multi interlopi din Germania de unde avea principalele afaceri ilegale Ivan...
Ascunde Comentariu  Apocalipsa interlopa a spus:
2008-06-11 09:32:42
Nici nu ma gandesc sa lipsesc de la FUNERALII ! :) Ar fi o mare pierdere ! Am fost la Frosa acu' la Ivan, deci...DA. NEXT !? :)
Ascunde Comentariu  cineva din 20 a spus:
2008-06-10 22:21:29
bai baieti daca vreti sa vedeti cat de smecher a fost omu asta sa va duceti la imormantare....bine k nu o sa aibe acces toti coteii...numai cei care lau cunoscut sau umbla cu oameni smecheri alde nicodim si care mai sunt...o sa vina smecheri din toata tara...plus multi interlopi din Germania de unde avea principalele afaceri ilegale Ivan...
Ascunde Comentariu  bursuc a spus:
2008-06-10 23:07:35
valeu pt atatea comentariii !!! ce aveti fratilor pt aceste comentarii??daca a fost smecher sau nu a fost va dat ceva de mancare?? va facut cunoscuti in lume ?? va facut ceva pt binele vostru ma?? asta e...trb sa recunoastem ca o fi cunoscut in lumea lor..bani femei dorguri s.a ! la inmormantare va fi lume grea din multe orase si tari !!dar nu vad pt ce sa discutam noi chestiile astea !! nu jtiu dak 2-3 au si eu vreo masina si o mica afacere din care sasi scoata bezina,mancarea si gagik in oras !!! nu va mai plangeti voi pt altii ca nu va face nimik...nici marian ivan nici nelu enache !!!A fost si el un om ,DUMNEZEU SAL IERTE !! si atat...nu ca nelu enchache la omorat sau lesinscki se mai aude ...vedetiva de voi ma !!!
Ascunde Comentariu  bursuc a spus:
2008-06-10 23:19:01
bucuria sitului ca fac bani pe seama voastra..."smecherii" "interlopii" care posteaza pe site !! numai jmecheri pe aici ....daca ii cauti in buzunar de 10mii nu au !! na..faceti si voi un ban cinstit ca cei cu situl !! va duce capul?? noo cum asa ceva....dar daca va da unu 500mii sa il bateti pe unu ca sa dat la gagiksa a colo va duceti nu ?? si va laudati k marian ivan sau nelu enache sau altii e unchiul vostru dar voi nici macar fata de sageti nu aveti !!! potolitiva ma jmecherilor ...vedetiva de ale voastre si faceti macar un ban cinstit sau jumate cinstit dar sa ai cap sal faci si pe ala....
Ascunde Comentariu  kuku a spus:
2008-06-11 14:53:03
mai nene, eu castig banul cinstit , dar mai stiu ca schimbarea regilor este bucuria nebunilor . pa nenea rosu care sta la aragaz toata iarna si vara fuge in baie ca e mai racoare i-l inteleg . bate tanti lunar la usa cu pensia de trurnator care e substantiala si se inteaba el ca bou de ce ne pare noua rau .
PENTRU CA E FOARTE POSIBIL SA DEVENIM O A DOUA BRAILA SAU CRAIOVA. SI DACA IESTI LA TREABA SAU PUR SI SIMPU IN ORAS SI TE TREZESTI LA MISLOC...ADIO .
Ascunde Comentariu  banel a spus:
2008-06-11 15:04:08
Ascunde Comentariu  ryvedo a spus:
2009-04-10 13:05:56
daaa si mata de cacat si tot neamu tau de moldovean prost
Ascunde Comentariu  bursuc a spus:
2008-06-11 17:11:18
azi eram in circulatie cand la inmormantat pe marian ivan...aglomeratie..circulatie blocata..inchisa.....pff...si intreb un politai :Domnule dar ce se intampla?? A murit cel mai mare interlop din Galati si acuma il inmormanteaza! si eu..Aha si dak e cel mai mare interlop inseamna ca are mule cazuri pt puscarie nu?? Da dar are bani !!
In ziua de azi totul se face cu bani ..nimica nu poate fi cinstit....sa dus si mancarea zilnica din partea lui marian ivan...acuma nelu enache se racoreste la puscarie...!! Bine k nu lau prins altii inaintea politiei !! si citeam pe net..ziare cik au fost prins cei 2 suspectii si aveau asupra lor un cutit cu lama de 25 cm !! chiar culmea...::)
Ascunde Comentariu  Tarcovnicul Santana a spus:
2008-06-12 01:44:23
Tarcovnicul Santana a spus:
2008-06-12 01:04:08
Domnul sa se indure de Marian Ivan. El a fost un suflet la fel ca si noi toti ceilalti oameni. Nimeni nu o sa ia nimic cu noi. Prieteni,sa luam aminte ca noi oamenii suntem nascuti in pacat. Depinde dor de noi sa venim cu ele n fata Domnului ,sa ni le marturisim si apoi sa facem o marturisire spre pocainta de credinta in fata Domnului.Viata nostra nu este a noastra ci in mainile Domnului, Isus Cristos,Fiul lui Dumnezeu care a fost rastignit pentru pacatul meu si al tau.Toata consideratia mea pentru Biserica Baptista si pentru pastorul Ghita Ovidiu care a oficiat slujba de inmormantare. Din pacate cei care inteleg ca Biserica Ortodoxa inseamna bautura si alcolism la priveghi,apoi pomeni desarte care nu aduc decat absolut nimic pentru acel suflet,inseamna ca noi cei majoritari ortodocsi nu am invatat nimic din Biblie . DOMNUL SA SE INDURE SI SA IL IERTE PE CEL CARE A FOST MARIAN IVAN! AMIN!!!
Ascunde Comentariu  alex a spus:
2008-06-12 13:46:56
mda...da voi baptistii va folositi de orice circumstanta sa faceti putina propaganda si sa denigrati biserica ortodoxa? din cate stiam eu subiectul asta nu avea nici o legatura cu biserica...
Ascunde Comentariu  albert a spus:
2008-06-12 17:43:00
Sa ma pis pe nelu enache.....sa-l fut in cur....ce smecher e asta care da cu cutzitu?????tot galatziul il uraste.....marian ivan chiar dak e mort ramane Boss De Boss ;) nelu enache e un lingau....o sa moara in puscarie....si dupa ce il inmormanteaza pe nelu enache o sa ma pis pe mormantu lui ;)
Ascunde Comentariu  alex a spus:
2008-06-12 18:17:56
"boss de boss" :)))))))))
mie imi place sa vin aici sa observ specimenele...e gratuit si speciile exotice prezente sunt incomparabile cu cele de la zoo.
Ascunde Comentariu  Domnu' Roşu a spus:
2008-06-12 17:46:09
Du-te şi te pişă în avans, pe locul de veci deţinut de mă-sa.
Ascunde Comentariu  alex a spus:
2008-06-12 18:34:27
Si dupa o sa fii cu adevarat un smecher...oficial si cu acte'n regula.
Ascunde Comentariu  iulian a spus:
2008-06-12 21:30:56
ce tot vb de jmecherie..parca vb de dumnezeu...numai jmecherie..si ei traiesc din ce produc fetele in tari straine..numai zic de droguri ...dar ce atata ii pronuntam numele cand acum nu numai ca are si un nume rau dar a ajuns un lache dupa gratii..fraieri sunt aia care tot se cred jmecheri cand ei nu au ce manca si se apuca de furat sau altele..viata buna baii..lasati prostiile..sau poate vreti sa deveniti unul din cei doi.ivan sau enache:) ciao!
Ascunde Comentariu  iulian a spus:
2008-06-12 21:31:36
ce tot vb de jmecherie..parca vb de dumnezeu...numai jmecherie..si ei traiesc din ce produc fetele in tari straine..numai zic de droguri ...dar ce atata ii pronuntam numele cand acum nu numai ca are si un nume rau dar a ajuns un lache dupa gratii..fraieri sunt aia care tot se cred jmecheri cand ei nu au ce manca si se apuca de furat sau altele..viata buna baii..lasati prostiile..sau poate vreti sa deveniti unul din cei doi.ivan sau enache:) ciao!a
Ascunde Comentariu  a a spus:
2008-06-13 02:32:13
si eu sunt supi de moartea lui ivi :(( ...pentru ca deacuma o sa vina si tiganii la pasha :((
Ascunde Comentariu  Domnu' Roşu a spus:
2008-06-13 10:03:26
Altă piţipoancă care vede partea „proastă” a lucrurilor.
Ascunde Comentariu  cineva din 20 a spus:
2008-06-13 06:46:24
care bate pariu k enache este omorat inainte de proces?:))sau credeti k abia dupa?
Ascunde Comentariu  jadanu a spus:
2008-06-13 16:28:10
Ascunde Comentariu  anonim a spus:
2008-06-18 18:20:46
ba voi astea MARIAN IVAN A FOST SI VA FI UN MARE SMECHER NU NELUTU ENACHE SI SA II ZICEM LU RENATO CA EL E TATA NU ALTU
Ascunde Comentariu  behehe a spus:
2008-06-18 19:04:17
Ascunde Comentariu  gicu a spus:
2008-07-05 15:43:20
asa e cum zici tu bah robertto_29....la treaba cu sagetile ...si dupa cum vb tu ejti tot o sageata....
Ascunde Comentariu  nicoleta a spus:
2008-07-05 15:58:32
bah ashtia din galati...aruncativa ma in dunare...si restu sugeti pwla daca nu shtiti ce se intampla in galati...nepotilor...dava's mwie de panarame...vb si voi de smekerie ...da stai toata ziua pe messenger
Ascunde Comentariu  hannibal a spus:
2008-07-05 20:25:24
mai bad pitzi...ia o gura din cacatul pe care-l mananci si pe bune...nu mai intrati ma pe forumul asta si asa de rahat daca habar n-aveti cum va cheama nici cu actu-n mana..ce dracu ma...toti sunteti interlopi...grei...mancati cacat cu plumb in el ca sa trageti greu la "golaneala" si de fapt sunteti sageti de 2 lei...pacat ma..pacat k se trezesc sclavii si se dau grei...
Ascunde Comentariu  Behehe a spus:
2008-07-05 23:36:40
Nicoleta draga, modul elevat in care scrii nu-mi lasa indoieli ca-ti plac orele de engleza , franceza si in general cele de "limbi straine" ! :)
Nu cred ca la "scris manual" ai lua nota mare dar la "oral" esti printre cei mai sarguinciosi elevi,promiti ! :P
Teoria evolutionista a lui Darwin este elocventa in cazul tau ! :D
Ascunde Comentariu  cezar a spus:
2008-07-05 19:30:11
micuta interlopa!!!! vezi sa nu te ineci cu prostiile pe care le scoti pe gurita aia murdara a ta!
Ascunde Comentariu  Demi a spus:
2008-07-05 21:09:50
spalaneai la pula mai braila cu mata cu tot....da la voi akolo strada principala e prelungirea brailei de la noi ma husene..... voi nu aveti blocuri akolo la braila aveti case una peste alta.... si mai date in pula mea cu satu tau braila..... duceateai dupa enache...sa-l speli pe picioare si sai faci masaj.... auzi cine se gaseste sa comenteze despre ce se intampla la galati..un brailean...care te dai la cur cu sapun de casa inainte sa te futi....esti baiat si tu.... ai legenele la cur si esti baiat..... futute`n gura de broasca
Ascunde Comentariu  un baiat a spus:
2008-07-27 00:18:04
va agitati pe degeaba ca deja fatul este consumat si orcum unu din ei doi trebuia sa moara ca sa poata sa fie linistine in galati........asa ca deacuma sa vedem ce o fi in galati ca incep sa se ridice smecherii cu figuri care mai decare cu besini pe ei(ma refer la draci astia de 16 ani.......19 ani)
Ascunde Comentariu  un baiat a spus:
2008-07-27 00:31:12
daca tot comentati stii cand sa batut enache in 97 la fosta cofetarie laura cu 20 de insii plus badigoarzii de la fostu bingo...........atunci se stia ceva de ivan??????????'
Ascunde Comentariu  un baiat din 40 a spus:
2008-07-30 23:42:18
mai davan morti vostri de sclavi si voi mai discutati :)) sageti de oameni:))
Ascunde Comentariu  je a spus:
2008-07-30 23:59:58
Ascunde Comentariu  un baiat din cartierul 19b a spus:
2008-08-24 09:19:50
Marian Ivan inca nu este mort pentru prietenii lui : bulumac,fani,luci,carcasa si multi altii . In micro 13b a mai fost o bataie cu sticle incendiare cu pistoale bate mitraliere aduse din italia de alti baieti din 13b stiu ca gasca lui fany nu este vinovata cealalta gasca a fost vinovata eu am fost martor !gasca lui fany doar sau aparat si ceilalti iau batut!
Ascunde Comentariu  babetul a spus:
2008-12-31 15:55:12
VAI SE SULA VOASTRA CEA GROASA CA PAIUL SI LUNGA CAT NUCA.
Ascunde Comentariu  behehe a spus:
2008-12-31 22:04:20
Manelistule, e tare vechi articolul. Tu chiar nu vezi ca esti intarziat ?
Ascunde Comentariu  babetul a spus:
2009-01-01 09:35:23
1]. Numai vocabularul e de manelist, dar e in ton cu intregul discurs de aici. Asta inseamna ca aici doar manelisti scriu ? Ca de e asa nu mai scriu in veci.
2] Cat o fi de vechi tot vad ca va uitati.
3]. Ca e vorba de o lume imunda, de pleava societatii, de pegra oricarei societati [mangraoni, curve, boschetari, sperjuri, sodomisti, tzucalarii mangraonilor, etc, etc]
se vede de la primul cuvant, dar acum aflu ca au si organ de presa. BRAVO !!!
ADIO, MA !
Ascunde Comentariu  lali a spus:
2009-05-13 16:22:31
ma baieti nu inteles eu ce va bateti capul atat...eu va zis sincer cand traia marian ivan eu miam luat de 2 ori bataie de la gorilele lui......dar sa fiu sincer de la nelutu enake asta eu nu stiu ce a facut asta pe aici prin galati :|....ma rog se fac povesti de fiecare colt:)))))
Ascunde Comentariu  Liviu a spus:
2009-07-17 10:46:07
Este parca troturul mai curat de cand a crapat sobolanul ala parazit. Normal era ca Militia spaguita sa nu il lase sa grohaie in libertate.
Ascunde Comentariu  anonim a spus:
2009-10-20 14:05:58
bai frate nu mai vorbiti aiurea toata lumea stie cn sunt sefi in galati acuma......un greu era danutz buluma...iar aq iar ramas baeti si nepoti..la ora actuala clanu bulumac din port e cel mai tatre
Ascunde Comentariu  regele a spus:
2010-03-17 15:40:23
ce va place sa mai sugeti cucu nepotilor astia care va vedeti toti niste mafioti doar in visele de noapte,lasa-ti oamenii in pace ca nu aveti dreptul sa judecati pe nimeni,este un dumnezeu care judeca pe toata lumea,....mizeriilor lesinatilor de foame luami-ati scarba-n gura
Nume:
E-mail: (nu se face public)
Comentariu:
Adauga
Sondaj

Cine va cîștiga alegerile pentru Primăria Galați?

Voteaza acum
hai la drum
ginecoaid
Anunturi antidotul.ro
Adauga anuntul tau