ciumacenco

Talibanii ţărănişti sar la gîtul lui Antonescu

De Răzvan Postolache pe 11 nov 2009, 01:16
Asta are, asta n-are, ghici urna cîştigătoare
Asta are, asta n-are, ghici urna cîştigătoare
Dacă pe vremea lui Ceauşescu nu eraţi un împătimit al sporturilor de noroc, cum ar fi alba-neagra sau barbut, mai mult ca sigur că nu aţi auzit de Marian Popa.
Dar, după cum ştiţi, politica a atras mizeriile cu o forţă irefutabilă. Este şi cazul ţărănistului Popa, scuzaţi oximoronul, individ care s-a ajuns preşedinte la jumătate din filiala PNTCD Galaţi, aripa Miluţ. La nivel naţional, Băsescu & PD-L şi-au tras breloc cu PNTCD (aceeaşi aripă Miluţ). Adică au semnat, sanchi, un aşa zis protocol de colaborare. Cealaltă aripă frîntă a ţărăniştilor, Sîrbu parcă, s-a atîrnat la liberali.
Ieri, Marian Popa a susţinut o conferinţă de presă la care s-au dus chiar şi cîţiva ziarişti. Spre surprinderea acestora, Popa nu a anunţat că a terminat liceul. Ca să fie clar pentru toată lumea, Popa a recunoscut că habar nu are ce conţine protocolul semnat la Bucureşti. Totuşi, ca un adevărat politician, Marian Popa a dat asigurări că, dacă partidul o cere, el va presta puţin şi pentru Băsescu. Şi se pare că partidul o cere. Că doar acum politrucii nu se mai prostituează pe bani, ci pe voturi.
Circul de rigoare trebuia asezonat cu niscaiva ameninţări politice. Aşa se face că Marian Popa a declarat că îşi va struni membrii de partid, atîţi cîti au mai rămas, pentru a protesta dur împotriva lui Antonescu. Şi acum urmează faza tare. Ia uitaţi cam cum se aplică filosofia alba-neagra în politică. De la Marian Popa citire. "Cînd Crin Antonescu va veni la Galaţi voi face un protest cu mult mai multe persoane, dar îi voi anunţa înainte că vreau o discuţie faţă în faţă cu Crin Antonescu de 5 minute. Dacă mi se acordă această discuţie într-o viitoare vizită la Galaţi, voi renunţa să mai protestez. Dacă nu, voi protesta, şi dur."


Textul acesta a fost scris, gindit si conceput ca un pamflet. In consecinta va rugam sa-l consumati ca atare!

Credem ca ai mai fi interesat si de:

Nu are comentarii.

Ziarul Antidotul nu-si asuma responsabilitatea juridica pentru parerile exprimate in rubrica intitulata "Comentarii".

Nume:
E-mail: (nu se face public)
Comentariu:
Adauga
Sondaj

Cine va cîștiga alegerile pentru Primăria Galați?

Voteaza acum
hai la drum
ginecoaid
Anunturi antidotul.ro
Adauga anuntul tau