ciumacenco

O piţipoancă visează revoluţii pe Facebook

De Iulian Grosu pe 2 sep 2009, 00:15
Alexandra Svet, cu buzele la atac
Alexandra Svet, cu buzele la atac
Alexandra Svet a ajuns la cei 30 de ani ai săi să afle ce misiune are pe Pămînt: să schimbe clasa politică infectă, care a pus stăpînire pe România. Şi s-a apucat d-ra Alexandra să facă un manifest intitulat "Treziţi-vă! Asta nu e România noastră!", pe care l-a postat pe contul ei de pe Facebook. Mai nou, văd că tînăra Alexandra Svet face turul televiziunilor (aseară a fost la Sinteza Zilei, pe Antena 3), dă interviuri în Caţavencu şi strînge semnături pe Facebook de la fraierii care cred în demersul ei patetic.
Am citit manifestul lui Svet şi m-a pufnit rîsul. Să facem, să dregem, să ne unim, sîntem tineri, nu mai putem tolera hoţii şi corupţii, stă în puterea noastră să schimbăm lucrurile, să ne implicăm, este vremea noastră, doar împreună vom reuşi, haideţi la luptă... şi alte îndemnuri mobilizatoare de acest gen. Apoi am auzit-o pe Alexandra Svet declarînd că de 4 ani de zile nu s-a uitat la televizor. Bravo ei, dar am impresia că în tot acest timp şi-a trăit viaţa în Second Life, dînd de mîncare la puii săi de raţă virtuali şi achiziţionînd hectare de terenuri imaginare. Şi zic asta pentru că d-ra Alexandra Svet pare complet desprinsă de lumea reală, asta ca să nu fiu nesimţit să afirm că-i de o prostie vecină cu nebunia.
Cum ar veni, Alexandra Svet şi cei care îi susţin manifestul vor să mă convingă pe mine, de exemplu, că la Galaţi vom putea scăpa vreodată de cei trei tartori care fac şi desfac iţele judeţului, este vorba despre baronii Dan Nica (PSD), Mircea Toader (PDL) şi Victor Paul Dobre (PNL). Ar fi vine ca aceşti trei indivizi cancerigeni să dispară doar printr-o simplă adeziune pe care să admitem că aş semna-o pe Facebook. E, am veşti proate pentru Alexandra Svet: sistemul mafiot gîndit de cei care au confiscat evenimentele din decembrie 1989 este atît de bine pus la punct încît nici dracu nu îl poate doborî din exterior. În plus, acest sistem are o incredibilă capacitate de regenerare în cazul în care, prin absurd, ar suferi oareşce avarii.
Dar Alexandra Svet (în eventualitatea în care nu este o simplă unealtă aruncată pe net ca să pregătească electoratul pentru un candidat surpriză) poate să viseze pîn' la lo' comanda. Ea este doar o altă piţipoancă, care s-a refugiat pe net din lumea reală, despre care nu îşi va mai aminti nimeni peste două săptămîni.
Românii sînt rugaţi să se întoarcă liniştiţi la viaţa lor de mizerie şi să aştepte să le vină rîndul cînd vor asista la propria moarte.


Textul acesta a fost scris, gindit si conceput ca un pamflet. In consecinta va rugam sa-l consumati ca atare!

Credem ca ai mai fi interesat si de:

2 Comentarii »

Ziarul Antidotul nu-si asuma responsabilitatea juridica pentru parerile exprimate in rubrica intitulata "Comentarii".

Ascunde Comentariu  x a spus:
2009-09-02 10:09:41
Svetlana Drexa asta pare, totusi, o mica marioneta.
Vom afla in timp a cui e.

Cit despre "nu se poate dobori din exterior" ... se poate.
(Cu ajutor) A fost si acu douajdeani.
Ascunde Comentariu  Costin a spus:
2009-09-02 10:41:10
Bre, intentia fetei nu e rea. Daca televiziunile o cheama stiind ca e port-drapelul unui candidat surpriza si noua nu ne zic, s-ar putea sa se intample ca in '89. (Un parvenit cu aer revolutionar sa doreasca sa ne propuna un "capitalism cu fata umana" si in schimb sa se trezeasca cu toata lumea in strada in mod spontan).
P.S. Eu ies primul! Mai vine cineva?
Nume:
E-mail: (nu se face public)
Comentariu:
Adauga
Sondaj

Cine va cîștiga alegerile pentru Primăria Galați?

Voteaza acum
hai la drum
ginecoaid
Anunturi antidotul.ro
Adauga anuntul tau