ciumacenco

Fata doctorilor Chiscăneanu cîştigase la un concurs maşina cu care s-a zdrobit de copac

De Iulian Grosu pe 23 iun 2009, 23:27
Din păcate, Ruxandra Chiscăneanu nu a avut nici o şansă
Din păcate, Ruxandra Chiscăneanu nu a avut nici o şansă
Amănunte stranii încep să iasă la iveală după moartea fulgerătoare a Ruxandrei Chiscăneanu, singurul copil al doctorilor Chiscăneanu din Galaţi. Astfel, maşina în care Ruxandra şi-a găsit sfîrşitul la numai 22 de ani fusese cîştigată la un concurs organizat de cotidianul "Evenimentul zilei", în luna august a anului trecut. Este vorba despre o Toyota Yaris, de culoare roşie, care ulterior a fost înmatriculată cu numărul GL 21 RUX. Apropiaţii spun că Ruxandra s-a bucurat tare de tot în momentul în care şi-a văzut numele figurînd printre cîştigători. Zece luni mai tîrziu, "norocul ei", maşina cu care ea făcea săptămînal naveta la Bucureşti, unde era studentă în anul III la Medicină, avea să se transforme în sicriu. După cum am mai scris, vineri, 19 iunie, în jurul orei 4.00, Ruxandra s-a izbit violent cu maşina de un copac, pe raza oraşului Însurăţei (jud. Brăila), decedînd pe loc.
La concursul organizat de "EvZ" s-au înscris jdemii de români. Ţin minte că era nebunie cu decupatul taloanelor. Toţi visau să pună mîna pe o Toyota Yaris. O maşină mică, de gagică, cum se spune, dar destul de nervoasă în trafic. Părinţii Ruxandrei, doctori renumiţi în oraş (el cardiolog, ea oftalmolof, patroană a Clinicii Lenscontact) îşi permiteau să-i cumpere singurului lor copil maşina pe care şi-o dorea. Nu banii erau problema. În cazul Ruxandrei, însă, se poate spune că maşina a găsit-o pe ea, nu invers. Ştirea din "EvZ" prin care Ruxandra Chiscăneanu din Galaţi era anunţată cîştigătoare poate fi citită aici. La scurt timp după tragicul eveniment din zorii zilei de vineri, la articolul din "EvZ" au fost postate comentarii în care lumea se întreba dacă fata care a murit în accidentul de maşină este una şi aceeaşi persoană cu cîştigătoarea de anul trecut.
Imaginea alăturată a fost surprinsă de un cititor al antidotul.ro, la cîteva minute după producerea tragicului accident, victima fiind încă în autoturism. Se poate observa că impactul cu copacul a fost nimicitor, maşina Toyota Yaris fiind făcută zob în partea din faţă. Din păcate, Ruxandra Chiscăneanu nu a avut nici o şansă de supravieţuire.

Textul acesta a fost scris, gindit si conceput ca un pamflet. In consecinta va rugam sa-l consumati ca atare!

Categorii: Din Galaţi
Credem ca ai mai fi interesat si de:

11 Comentarii »

Ziarul Antidotul nu-si asuma responsabilitatea juridica pentru parerile exprimate in rubrica intitulata "Comentarii".

Ascunde Comentariu  pescarul a spus:
2009-06-23 23:42:29
Se aude prin targ ca marele,inegalabilul,nepretiutul miliardar Catalin Chelu,a fost ajuns de blestemele celor pe care i-a pacalit de-a lungul vremii,suferind o interventie pe inima nasoala.Asa-zisa "justitie" galateana, cu politisti si procurori corupti,a gasit solutia,rugandu-se la Doamne-Doamne sa le rezolve cazul.Iulica,sapa putin frate,subiectul merita din plin.Este doar unul din primii doi imbogatiti peste noapte de prin zona.
Ascunde Comentariu  Csergo a spus:
2009-06-24 00:15:40
Frate, ia poza aia de acolo. E de-a dreptul horror ... Pana si Dan Senzationescu pixelizeaza, la Zero TV, fetzele celor decedati. Ai mila de bietii parinti ...
Ascunde Comentariu  huhurezu a spus:
2009-06-24 01:28:40
Ascunde Comentariu  BG a spus:
2009-06-24 10:54:08
E cam horror, dar totusi nu e plan-detaliu. Horror sunt drumurile din Romania daca e s-o luam asa. Si mai horror cred ca erau clipele lungi de asteptare ale parintilor de fiecare data cand odrasla intarzie cu masina desi ei nu au vrut sa-iia masina la o varsta atat de frageda, dar asa s-a nimerit... Ehe, e mult de discutat.
Una peste alta, asta e poza autentica de la accident si asta e.

Daca vreti sa vedeti horror cu adevarat, iata aici. N-au poze de la fata locului, doar relatari la mana a doua, dar o dilata special in cap de ziar ca sa-l vanda. E de azi!
http://www.viata-libera.ro/ ("ucisa" nu mergea ca doar "decapitata" vinde in stil barbar. Iar Viata Limbera mai are si tupeul sa se autocaracterizeze in peisajul media galatean ca cel mai cel mai... Macar Antidotul n-au nicio pretentie...)
Ascunde Comentariu  mofti a spus:
2009-06-24 07:35:13
Bai baieti....despre un amarat de rand de ce nu luati atitudine?.....mai lasatine ce CHITZCANEANU astia....fiei tarana usoara fetei...
Ascunde Comentariu  sosi a spus:
2009-06-24 07:38:48
eu vreau sa zic asa.......MUIE PICU ROMAN ....MUIE PICU ROMAN......MUIE PICU ROMAN......MUIE PICU ROMAN...... MUIE PICU ROMAN........MUIE PICU ROMAN.......MUIE PICU ROMAN.....MUIE PICU ROMAN.....MUIE PICU ROMAN.....MUIE PICU ROMAN......
Ascunde Comentariu  mameluc a spus:
2009-06-24 12:49:59
pacat de ea ..fata tanara -- viteza mare , s-o fi speriat mititica :(
Ascunde Comentariu  Gogu-ologu a spus:
2009-06-24 13:18:06
Comentariile rautacioase nu au ce cauta in fata tragediilor. Iar cazul asta este unul tragic. Nu cunosc parintii, nu scriu pentru ei, dar incerc cu greu sa-mi imaginez durerea din sufletele lor. Fata mea, de aceeasi varsta, era colega de grupa cu Ruxandra.....a condus-o pe ultimul drum, intr-o mare de durere pe care cuvintele n-o pot descrie. Ca parinte te poti gandi la durerea pricinuita de pierderea copilului, dar nu o poti intelege. Dar putem compatimi si sa fim alaturi de familia indurerata si sa ne rugam la bunul Dumnezeu ca asemena tragedie nu se va intampla si copiilor nostri. Putem fi solidari cu parintii Ruxandrei in momente grele ale vietii. Cuvintele alina dar pot si rani. Depinde forma in care sunt rostite. Sa nu facem dintr-o tragedie umana locul in care sa ne exprimam frustrarile.
Dumnezeu s-o odihneasca! Condoleante familiei !
Ascunde Comentariu  coty a spus:
2009-07-02 10:11:56
sosi .. taio in italia ta cu tot cu comatariile tale de kkt
Ascunde Comentariu  Un baiat! a spus:
2009-07-14 02:38:20
Observ ca prostia se gaseste si se mentine in continuare si in randul jurnalistilor, toti publicati aceeasi poza, Grosule cand o sa mori sa ma cheme ma-ta sa-ti fac o poza cu creierul pe-afara ( daca ai asa ceva) si s-o dau la ziar !
Ascunde Comentariu  noemi a spus:
2010-07-18 17:52:20
Ruxi a fost o fata de nota zece studenta la medicina in anul 3 si acel baiat pe nume Iulian ia luat mintile daca intradevar o iubeai stateai numai cu ea nu si cu inca vreo 10 mai baiete .Eu am cunoscuto pe Ruxi de ziuna verisoarei mele si nu va spun ce frumos sa purtat se vedea intradevar din ce familie sa trage educata manierata eta. Acest incident sa petrecut din vina aceliu baiat Iulian.Eu prima data cand am cunoscuto pe Ruxi numai 5 min am stat cu ea si deja eram ff atasata de ea mereu era cu zambetul pe buze eta. RUXIIII TE IUBIM CU TOTI !!! Eu am doar 14 ani si cred ca am o mentalitate mult mai buna e cat a lui Iulian . Trebuia sa o lasi in pace .
Nume:
E-mail: (nu se face public)
Comentariu:
Adauga
Sondaj

Cine va cîștiga alegerile pentru Primăria Galați?

Voteaza acum
hai la drum
ginecoaid
Anunturi antidotul.ro
Adauga anuntul tau