ciumacenco

5 argumente pentru închiderea combinatului ArcelorMittal Galaţi

De Iulian Grosu pe 17 apr 2008, 00:48
Imagine din viitor, cu muncitori care salută nenorocirea numită Sidex
Mă gîndeam să încep patetic, cu întrebări de genul "Cît bine şi cît rău face ArcelorMittal oraşului Galaţi?". Am să las, însă, ziarul "Viaţa liberă" să pună astfel de întrebări, fără să se şi pronunţe asupra subiectului. Prin urmare, nu am să mă ascund după litere, virgule şi alte fraze goale: eu votez pentru închiderea Combinatului, pentru că această întreprindere este cioclul nr. 1 al Galaţiului. Dar, mai bine, hai să dezbatem pe această temă, să punem în balanţă anumite aspecte. 1) Ce ne facem cu cei 14.000 de angajaţi? Simplu: jumătate dintre ei pleacă la ţară, acolo de unde au fost aduşi cu forţa de regimul Ceauşescu, pentru a munci în Combinat. Îşi vînd apartamentele şi dispar la cîmpie! Mulţi dintre ei cred că ar fi fericiţi: s-ar întoarce la găinile şi cocenii lăsaţi moştenire de tata mare. Cealaltă jumătate se recalifică. La urma-urmei, şi în Brăila s-au închis jdemii de întreprinderi, dar oraşul nu a murit. Şi, credeţi-mă, în Brăila au fost mai mult de 14.000 de disponibilizaţi, şi uite că, acum, oraşul vecin suflă puternic în ceafa Galaţiului. 2) Dar locuri de muncă? Aici e o mică problemă. Îi recalificăm pe cei 7.000 de inşi care nu au găini pe care să le crească la ţară, dar unde să muncească bieţii oameni, pentru a cîştiga un ban, pentru a supravieţui? Oameni buni, fără mişto, trebuie legalizată prostituţia, pentru ca Galaţiul să înveţe să trăiască din turism. Sîntem oraş la Dunăre, cu hotel pe Faleză, cu locuri de vizitat, deci este loc pentru străinaşii cu bani, să vină să asculte cum creşte iarba în Galaţi. Ştiu un oraş din Cehia, aflat la graniţa cu Germania, unde oamenii trăiesc din turism de orice fel: sexual, de croazieră, de 2 lei etc. Totul este să exploatezi potenţialul zonei în care trăieşti.
Combinatul este păzit, dar pe noi, fraierii din Galaţi, nu ne păzeşte nici dracu' de Combinat
3) Scăpăm de poluare. E clar că patronii ArcelorMittal nu au absolut nici un gînd să mişte vreun deget pentru a ne proteja plămînii. Ei preferă să plătească de 2 ori pe an amenzi de sute de milioane de lei la Agenţia de Mediu (adică fix kk-mk), pe care apoi să le conteste în instanţă, decît să investească sute de milioane de dolari în modernizarea instalaţiilor, aşa cum s-au angajat prin contractul de privatizare. 4) Şi în SUA există combinate siderurgice. Cum ar fi, de exemplu, cel din Pittsburg (judeţul California, comuna San Francisco). Da, dar acesta este amplasat undeva departe de comunitate, ca să nu mai zic că acolo nu te joci cu poluarea. În Europa, toţi fug de combinatele siderurgice. Să existe, zic ei, dar nu la noi în ţară! Avem nevoie de oţel, dar hai să facem la alţi fraieri, să-i nenorocim pe alţii cu noxele noastre! 5) Oportunitate imobiliară. Imaginaţi-vă cam cîte chintale de hectare ocupă ArcelorMittal. Pe tot acel teren, dacă se va întîmpla vreodată să devină teren viran, numai bun de construit pe el, se poate ridica un nou oraş. Un fel de Pipera sau Corbeanca pentru Galaţi. Şi, decît să inhalăm jeg de la Combinatul ăsta nenorocit, mai bine mergem cu maxi-taxi să vizităm vilele lui Ionel Borş, pe care mai mult ca sigur şi le poate ridica aici. P.S. În curînd, pe marile ecrane antidotul.ro, vă voi livra informaţii preţioase despre salariul lui Ionel Borş, dar şi despre cel al fostului director de la ICMRSG, Anton Coman, actual director în cadrul ArcelorMittal Galaţi.

Textul acesta a fost scris, gindit si conceput ca un pamflet. In consecinta va rugam sa-l consumati ca atare!

Credem ca ai mai fi interesat si de:

4 Comentarii »

Ziarul Antidotul nu-si asuma responsabilitatea juridica pentru parerile exprimate in rubrica intitulata "Comentarii".

Ascunde Comentariu  maistru Draghici a spus:
2008-04-17 13:30:00
Tiber, ai luat-o-n gura || pana dupa prefectura. || Greva fost-a ilegala || Trebe sa dai socoteala || Esti rusinea astei natii || parazit din cotizatii. |||| Demagog infatuat || ne-ai bagat iar in Kacat. || N-a iesit nici un banut || Ne-ai tarat din lac in put |||| Am zbierat cu Ilincutza || Si-am luat in brate putza || am urlat cu florinelu || si-am luat in brate mielu |||| Am futut cocsu degeaba || Cum a zis Ilinca bleaga || Suntem negri de obida || ...tu-l in cur pe Palamida. |||| mincinosi si aroganti || sindicat de SeSectanti || am pus botu iar la voi || si-am luat zero euroi || am racit degeaba-n ploaie || sa va tinem cald la koaie || dumnezeii mamii voastre || janghine nervoase proaste || de ma dau astia si-afara || va iau gitu maine seara || de raman si fara paine || n-apucati ziua de maine |||| gata, m-am clarificat || cu asa sindicakat || nu mai vreau sa fiu la voi || liderilor de gunoi || si in loc de semnatura || o sa v-o infing in gurA
Ascunde Comentariu  je a spus:
2008-04-17 13:49:12
Tiber reuseste sa-l evite pe mocangiul de Iulian Grosu si bea o bere, pe ascuns, intr-un bar.
Dupa un timp, doreste sa mearga la toaleta. Fiind el extraordinar de zgarcit si mare aglomeratie in bar, lasa un biletel langa bere: ''Am scuipat in ea. Tiber''.
Revenind, gaseste alt biletel: ''Si noi. FSS-METAROM''.
Ascunde Comentariu  Gigi a spus:
2008-04-17 23:49:02
Je(gule), ti-am vazut muia la mitingul de miercuri, si ai o fata ca de cur.Te aranjez, de n-ai sa stii ce te-a lovit.O sa zici ca a dat locomotiva peste tine, si ai sa le faci pozele cracanate la revista de kkt a muistilor alora de fesesisti. Te invat eu sa scrii, si de n-o sa-ti var in kur o duzina de reviste de alea de kkt.....
Ascunde Comentariu  xxxxx a spus:
2008-04-19 08:14:48
Te intrebi si nu reusesti sa dai nici un raspuns in fata demagogiilor pe care actualii "el lidero's maximo's" ai sindicatului Solidaritatea care au pus stapinire pe sindicat si in interiorul caruia dicteaza netinind cont de nici o opinie contrara planului lor de a-si face imagine si de a "impune" doar cu forta ideile lor, iar cei strinsi in jurul , la inceput a unei idei de sindicalism curat , au ajuns sa fie orbiti de ideile marxist-dictatoriale ale "miticului" Tiber si a acolitei lui Ilinca . Restul , rataciti, inca mai spera ca de fapt totul este o lupta pentru interesele salariatilor si nu realizeaza manipularea sau se fac ca nu observa spunindu-si machiavelic in barba "scopul scuza mijloacele". Dar sa analizam discursurile pe care le-au tinut cei lideri .- liderasi frustrati de faptul ca nu sint bagati in seama la nivel national si international:
1- Discurs demagogic al lui Tiber inceput dupa ce "impune" o "traditie" aceea de rosti rugaciunea Tatal Nostru, o impietate pe care sper sa o plateasca cu virf si indesat in fata creatorului pentru blasfemia pe care o face
:2 - facea referite la neamul romanesc la mosii si stramosii nostri, la nume mari din istorie, aratindu-ne de fapt ceea ce zace in subconstientul sau : dorinta care il impinge de a fi recunoscut ca un mare “om”al timpurilor noastre in el existind : Cuza , Tepes , Stefan cel Mare , facindu-ne astfel o dovada ca se apropie , prin megalomania de care da dovada de o gindire tipica celor care doresc sa domine : Hitler , Stalin , Ceausescu. In tot discursul nu a facut nici un fel de referire la cele intimplate ,care au dus la suspendarea grevei .
Cum s-a ajuns aici??????:
……… pe baza ignorarii (voite oare?) a unui fapt :”inregistrarea conflictului de munca la Directia de munca, a fost anulat dintr-un ordin ministerial (ordin illegal de altfel), lucru stiut de liderii sindicatului, ba mai mult au fost si la Bucuresti la o intilnire cu Paul Pacuraru ministrul Muncii care a spus (din zisele liderilor….. ) ca ministerul va retracta ordinul si va da o minuta ,……. nu au avut toate datele bla-bla-bla………………bla-uri,. Bun , si atunci hai sa declansam greva…………, intrebarea care persista este de ce nu s-a asteptat retractarea ordinului ministerial si reinregistrarea conflictului de munca la Directia de Munca????????????????(tema de reflectie pentru cititori)
Un jurist stie ca fara inregistrarea conflictului de munca , lucru esential si necesar pentru miscarile sindicale si anume : mediere (peste care se poate sari , nu este obligatorie, dar trebuie trecuta in evidentele Directiei de Munca) si daca nu se ajunge la o intelegere atunci sindicatul daca are strinse un nr de semnaturi care sa ii ateste decizia majoritatii membrilor se poate trece la declansare ultimei forme de lupta sindicala garantata de lege si anume greva, Orice firma si orice companie va ataca in justitie legalitatea grevei (datorita faptului ca cedeaza in fata presiunii este ca si cum ar ceda in fata terorismului si se creeaza un precedent periculos………) care se va baza pe 2 aspecte in principal
1 –“nr de semnaturi este insuficient si s-au facut falsuri in stringere de semnaturi” (lucru uneori posibil datorita excesului de zel a unor lideri sindicali) si
2- neintocmirea tuturor acteler si tuturor pasilor care trebuie urmati pentru a se ajunge la greva.
Legiuitorul a avut in fapt tocmai urmarea acestor pasi pentru a se ajunge la o intelegere datorita faptului ca o greva nu este benefica din punct de vedere economic nici pentru companie , nici pentru societatea civila in general , dar nici nu a facut-o foarte dificila de atins ,pentru ca a tinut seama si de drepturile salariatilor care au dreptul la un trai decent cu atit mai mult cu cit compania este prospera si merge in profit cu cresteri anuale semnificative.
Intrucit este f. mult de analizat vom reveni cu alte aspecte care vor arata si o parte nevazuta a lucrurilor si vom evidentia manipularea pe care o fac liderii (cei 2) Solidaritatii .
Oare in interesul salariatilor sau al lor personal?????
Nume:
E-mail: (nu se face public)
Comentariu:
Adauga
Sondaj

Cine va cîștiga alegerile pentru Primăria Galați?

Voteaza acum
hai la drum
ginecoaid
Anunturi antidotul.ro
Adauga anuntul tau