De ce să fie ușor când poate să fie greu? Sistemul urban de termoficare își va da obștescul sfârșit în plin scandal. În ultimele clipe, nu va fi păzit de cei dragi și nu va avea la cap o lumânare, așa cum se întâmplă la creștini. În schimb, o să asiste la țipete, fuste în cap și amenințări, toate oficiale.
Sistemul de termoficare nu va fi închis, temporar sau definitiv, cu aprobarea părților implicate, Primărie, CET și Calorgal. Joi, de la conducerea societății Electrocentrale au venit vești deloc îmbucurătoare pentru ceilalți doi parteneri. Sinan Mustafa, șeful CET Galați, a anunțat pe FB că din cauza datoriilor va închide (din nou) țeava cu agent termic de care încă sunt agățați mii de gălățeni.
Posibila întrerupere a furnizării agentului termic in municipiul Galati. Având in vedere restantele de peste 6.9 milioane Ron înregistrate de distribuitor care ar fi trebuit încasate de societatea noastra pana la sfarsitul lunii Februarie este foarte posibilia sistarea furnizării agentului termic incepand cu zilele urmatoare. Sper totusi ca distribuitorul va efectua platile necesare pentru a evita o astfel de situatie neplăcuta.
Oprirea termoficării nu ar trebui să fie o nenorocire prea mare, dacă ne facem că nu vedem episodul cu temperaturi nocturne negative de la acest sfârșit de săptămână. Au trecut gălățenii prin grozăvenii mult mai lungi ca să se sperie de un jet de frig rătăcit pe uliță la mijlocul lunii martie.
Totuși, povestea cu datorii va fi vizionată și achitată de toți cetățenii, cu sau fără legături cu sistemul centralizat. În plus, frustrarea va fi mare la Primărie deoarece primarul Ionuț Pucheanu nu va mai avea onoarea să anunțe el, personal, închiderea sistemului.