UPDATE: ora 12.50 / 500 de localnici din 200 de gospodării au fost evacuați cu ajutorul jandarmilor, ca măsură preventivă. Traficul auto și cel feroviar rămân în continuare închise. În aceste condiții, autoturismele sunt nevoite să ocolească zona pe câmp.
Drumul Național 25 este închis în localitatea Traian din cauza unei cisterne GPL. Duminică dimineață, șoferul autospecialei care se afla pe drumul Tecuci-Galați a simțit miros puternic de gaz. A oprit mașina și a observat că una dintre supapele rezervorului se stricase.
Pentru a nu fi personaj la știrile de la ora 5.00, bărbatul a sunat la 112. Imediat la fața locului, au ajuns două autospeciale ale ISU Galați.
Pompierii au stabilit că pericolul de „Boom! shake-shake-shake the room” este mare, mai ales că pe lîngă șosea trece calea ferată. Orice scînteie provocată de un tren ar putea provoca o explozie. De aceea, autocisterna a fost dusă pe cîmp, la circa un kilometru distanță de șosea și de primele case din localitatea Traian. Acum, pompierii întorc cisterna pe toate părțile și încearcă să găsească o soluție.
Cisterna a fost scoasă de pe DN 25 și dirijată pe o pășune, la o distanță de 1 km de șosea și de zona locuită, accesul fiind restricționat în zonă. La fața locului au ajuns 2 autospeciale de la ISU, pompierii acționează preventiv. Potrivit procedurilor, în asfel de cazuri se instituie o zonă de siguranță în jurul cisternei după care se analizează posibilitatea de transvazare, adică trecerea combustibilului în altă cisternă, sau de purjare, ceea ce înseamnă eliberarea controlată în atmosferă a gazelor, dacă nu se poate transvaza în condiții de siguranță combustibilul.
În ambele variante, acțiunea pompierilor poate fi de durată. Pînă la finalizarea operațiunii, DN 25 va rămîne închis. Circulația auto se face pe o variantă ocolitoare, conform indicațiilor Poliției Rutiere. De asemenea, traficul feroviar în zonă este închis.