Tună și îi adună la Primăria Galați. Nu furtuna, ci administrația Pucheanu care adună doar prieteni, colegi de partid și inteligenți grămadă. După episodul cu angajații Primăriei care udau niște boscheți susținînd că este gard viu, duminică (8 octombrie) am mai aflat una tare.
Un șofer aflat prin Micro 20 a tras în poză o instalație care uda gazonul. Asta în timp ce ploua cu găleata, nu de cîteva minute ci de cel puțin 24 de ore. Fotografia, care nu pare a fi lovită de pixelul albastru, a ajuns pe FB (Grupul Șoferilor din Galați) și de aici ne-a pufnit nouă pe retină.
Noi ne-am gîndit că gospodarii orașului udă gazonul ca să pape văcuțele gazon proaspăt. Apoi, ne-a trecut prin cap că ar fi incompetenți sau proști grămadă. Și ne-am speriat: dacă nu se alege praful de oraș, sigur ne ia apa de la aspersor.
Speranța vine de sus: Bunul Dumnezeu nu are obligații la partid și nici pile la Primăria Galați. El este mare și ne ajută să scăpăm de tîmpeniile făcute de nevolnicii care au cotropit funcțiile publice din Galați. Amin!