Vă vine sau nu să credeți, Galațiul apare într-un clasament național din domeniul turismului. Cineva, adică Institutul Național de Statistică, a avut o curiozitate pe care noi nu am reușit să o înțelegem: a vrut să afle cîți turiști străini au ajuns la Galați anul trecut.
La fel de interesant ar fi fost să aflăm de la statisticieni cîți nord coreeni au mîncat sarmale și mici la Hanul Conachi, ce culori aveau șlapii basarabenilor care au mers la spectacolele de la Teatrul Dramatic Fani Tardini și ce rase de extratereștri s-au bronzat la Lacul Brateș.
Revenind la subiectul nostru, orice om normal la cap s-ar gîndi că nici măcar un singur turist nu s-ar aventura prin praful de Covurlui. Ce naiba să facă la Galați? Surpriză, însă: conform cifrelor INS, anul trecut în Galați au pus piciorul 12.290 de turiști. După ce ne-am revenit din uluială, am realizat că la capitolul turiști sunt trecuți toți străinii care vin „cu treabă” prin oraș și județ. Și ca să restrîngem filtrul de căutare a turistului străin din Galați, putem vorbi în special despre olandezii, nemții, indienii, francezii, americanii…care ajung la combinatul siderurgic sau la șantierul naval din oraș.
Noroc cu industria că ne-a băgat în topurile din turism
Dacă revenim la abac, aflăm că Galațiul este pe locul 25 în topul pe județe al turiștilor străini. Bineînțeles, locul 1 cu coroniță aparține cîrciumarilor din București cu peste un milion de vizitatori înregistrați în 2016. Pe următoarele poziții se află Brașov, Sibiu, Cluj și Timiș fiecare cu aproape 200.000 de turiști. La capătul opus al României se află județele Vrancea, Giurgiu, Botoșani și Teleorman care împreună au adunat vreo 7.000 de turiști.
Dacă vrem să facem bășcălie pe seama nefericiților din Teleroman și Botoșani, avem cum. Caterinca, însă, ne iese pe nas atunci cînd aflăm că o cîrciuma din Bruxelles, un muzeu din Paris sau un bordel din Amsterdam adună mai mulți turiști într-o săptămînă decît județul Galați într-un an.