Galațiul este un oraș prost administrat, iar acest lucru e vizibil și din satelit. Traiul în Galați e destul de costisitor iar taxele și impozitele sînt destul de mari comparativ cu condițiile de care beneficiază gălățenii. Oamenii plătesc taxe la nivel de oraș, dar trăiesc ca la țară.
În orice oraș civilizat din lumea asta, iarba este tunsă în timp util. Nu am auzit ca prin Amsterdam sau Zurich să fie ierburi cît casa sau stîlpi de electricitate înconjurați de brusturi (vezi foto). Ei bine, în Galați, buruienile au început să crească, să se dezvolte cît casa. Galațiul va deveni încet-încet junglă amazoniană, iar cetățenii vor trebui să se deplaseze cu ajutorul lianelor și să îi dea Like pe Facebook lui Mowgli.
Jungla amazoniană Galați. Iarba, singura chestie care prosperă în Galați (foto)
-->