Situație absolut inacceptabilă la Galați. Trunchiuri de copaci zac abandonate, de mai bine de 10-12 ore pe carosabil, după furtuna de joi noapte.
Evident, ca gălățean plătitor se taxe și impozite, nu poți să nu te întrebi unde se află SC Gospodărire Urbană în tot acest tablou sinistru.
Este inadmisibil ca într-un oraș ca Galațiul, care se bate cu cărămida în piept că a fost avansat la stadiul de pol regional de dezvoltare (avînd peste 250.000 de locuitori), niște copaci căzuți în urma unei furtuni să stea abandonați atîta timp pe stradă, încurcînd traficul rutier.
Evident, noul director al Gospodărire Urbană, Ionuț Bogdan Ardean, ar putea veni cu scuza că el conduce de numai trei săptămîni această societate. Așa este, numai că lui Ardean nu i-a imputat nimeni că respectivii copaci nu au fost fasonați la timp (asta e bilă neagră pentru fosta conducere, în frunte cu tanti Tinca Podaru, bine-mersi și în continuare).
Nu, lui Ardean oamenii îi reproșează faptul că nu a reușit să gestioneze actuala situație, adică să adune într-un timp rezonabil copacii căzuți pe străzi.
Personal, am văzut astăzi 5-6 copaci care blocau vizibil arterele, și asta doar prin zonele pe unde am avut treabă.
Am înțeles însă că probleme au fost și în alte cartiere, unele chiar grave, cu copaci căzuți peste mașinile parcate la stradă.
Pozele alăturate au fost făcute astăzi (vineri), pe str. Milcov nr. 30, în fața Liceului Mircea Eliade din Galați, și lîngă rondoul din Micro 40 (zona La Căsuță).
Așadar, pe o lungime de nici 500 de metri, doi copaci de dimensiuni considerabile ocupau arterele de circulație, obligîndu-i pe șoferi să intre pe contrasens sau să conducă cu prudență, ca să nu izbească alte mașini.
Ok, poate că vremea a fost rea, atipică pentru acest sfîrșit de aprilie, dar lipsa de reacție a celor de la Gospodărire Urbană nu poate fi scuzată.
P.S.: Vom reveni, căci sînt și alte cazuri la fel de grave.